„Anotimpul migratorilor. Traseismul din parlamentul Republica Moldova trebuie să fie perceput ca un semnal de alarmă în România. Un avertisment că RM s-ar putea îndrepta către modelul partidului unic (PD) şi sateliţi (PL, PCRM, PSRM - care joacă rolul unei opoziţii de faţadă). 10 deputaţi neafiliaţi (foşti liberal democraţi) au creat Grupul Popular European, condus de fostul premier Iurie Leancă. Să nu uităm că Leancă susţine, în Parlament, majoritatea aflată la guvernare. În acelaşi, timp Leancă nu a semnat alături de PAS, PPDA, PLDM şi PCRM declaraţia prin care liderii acestor partide au anunţat că nu susţin iniţiativa PD de a introduce scrutinul uninominal. De curând numărul deputaţilor afiliaţi PD a ajuns la 40 (în urma alegerilor din 2014, PD a obţinut 19 mandate). Alţi 2 deputaţi au părăsit PL săptămâna trecută”, a comentat deputatul român reconfiguraţiile din Parlamentul de la Chişinău.

Amintim că, acum o lună, cei 14 deputaţi care au părăsit acum un an PCRM au anunţat că aderă la PD, după ce în tot acest timp, poziţionându-se ca independenţi, au susţinut toate iniţiativele majorităţii parlamentare controlate de PD. La începutul acestei săptămâni, alţi şase deputaţi transfugi au aderat la fracţiunea PD. Iar ieri zece foşti liberal-democraţi au anunţat că formează Grupul Parlamentar Popular European.