În interviul pentru Ziarul Naţional, Plahotniuc se arată convins că plângerea lui Platon depusă în România, ar fi ghidată de serviciile speciale ale Federaţiei Ruse.

„Dosarul din România este, de fapt, o plângere făcută de condamnatul Platon, în spatele căruia stă unul dintre serviciile speciale ale Federaţiei Ruse - FSB, serviciu supărat tare pe guvernarea de la Chişinău şi pe mine personal pentru faptul că în Republica Moldova instituţiile abilitate au sistat procesul spălării a peste 22 de miliarde de dolari SUA din Rusia şi s-au apucat să investigheze acest caz, făcându-l pe larg cunoscut în întreaga lume”, a declarat oligarhul. Pe lângă aceasta, şeful PD afirmă că mărturiile lui Platon sunt egale cu zero.

„Chiar dacă acest proces, această plângere a lui Platon este ghidată de FSB, instituţiile din România sunt obligate, când primesc o plângere, să o verifice, aşa se explică acel dosar de verificare a faptelor. Credibilitatea acelor acuzaţii este zero. S-a trezit un criminal după atâţia ani să spună diverse lucruri, nu vă pare ciudată această preschimbare radicală a sa?”, a mai spus Plahotniuc.

Spusele oligarhului au fost însă desfiinţate de analişti politici din ţara noastră, care susţin că, deseori, şeful PD utilizează diferite sperietori pentru a-şi spăla numele.

„Orice face acest om, eu o să spun cu ironie şi sarcasm, dar orice face acest om, el apără ţara şi se apără de tancurile ruseşti. Aceasta e o modalitate de-a lui Plahotniuc de a invoca tot felul de pericole, deseori ireale, care vin din Federaţia Rusă pentru a-şi apăra propria piele. Dacă admitem acest gând, înseamnă că într-o ţară membră a Uniunii Europene, FSB-ul se simte ca la el acasă şi controlează DIICOT-ul, structuri şi instituţii extrem de importante a unui stat. Mie pur şi simplu mi-i greu să admit o astfel de idee”, a menţionat analistul Alexei Tulbure.

„Să spui că este o făcătură a FSB-ului asta deja depăşeşte limitele chiar şi a unei logici elementare. Probabil este încă o linie de PR nu suficient de bine gândită de cei care-i scriu aceste interviuri. Mie îmi pare absolut neverosimilă această ipoteză. Să ne amintim că, în România spre deosebire de Republica Moldova, DIICOT-ul şi DNA-ul sunt instituţiile mult mai independente decât la noi şi acţionează în conformitate cu legea”, a declarat analistul politic Victor Ciobanu.

Anterior, un apropiat al Partidului Democrat, comentatorul Roman Mihăeş, a declarat în timpul unei emisiuni la TV8 că procurorul DIICOT care a dispus pornirea urmăririi penale în care este vizat Plahotniuc, ar avea legătură cu serviciile secrete, cu lumea criminală sau ar fi fost coruptă. Afirmaţiile lui Mihăeş au fost însă reduse la zero de către fostul membru al CSM din România, judecătorul Cristi Danileţ, care a declarat că instituţiile de drept din România, în comparaţie cu cele din Republica Moldova, sunt independente, iar purtătorul de cuvânt al DIICOT a refuzat să comenteze acuzaţiile.

Precizăm că, dosarul din România a fost iniţiat în baza unei plângeri depuse de către Veaceslav Platon încă în august 2016, pe când afaceristul era la Kiev. Platon le-a comunicat procurorilor români că în 2011 a purtat negocieri cu Plahotniuc pentru preluarea, prin persoane interpuse de ambele părţi, a acţiunilor unor bănci şi societăţi comerciale înregistrate în Republica Moldova. Toată afacerea ar fi costat aproximativ 80 de milioane de dolari. Ulterior, însă, Platon şi apropiaţii lui ar fi fost supuşi mai multor intimidări din partea lui Plahotniuc, iar într-un final, oligarhul ar fi recuperat activele la un preţ subevaluat.