Specialiştii au evaluat activitatea autorităţilor publice locale din 50 de unităţi administrativ-teritoriale de nivelul întâi şi au constatat că nu a fost asigurat un proces decizional transparent. De exemplu, jumătate dintre primăriile monitorizate au adoptat bugetele locale pentru 2016 în lipsa unor consultări publice.

„Situaţia, aşa cum transpare din acest raport, nu arată deloc bine. Cifrele sunt îngrijorătoare. Dacă doar 50 la sută din autorităţile locale chestionate şi-au consultat bugetele cu populaţiile locale, este o mare problemă. Pentru că atunci nu există credibilitate asupra acţiunilor pe care le întreprind autorităţile locale”, a menţionat Igor Munteanu, directorul executiv IDIS Viitorul.

De asemenea, autorii studiului susţin că, la nivel local, deseori, procedurile de achiziţii publice se desfăşoară cu abateri.

„Autorităţile administraţiei publice locale sunt puţin mai deschise referitor la publicarea anunţurilor de iniţiere a unor achiziţii publice. Însă, în ce priveşte rezultatul acestor achiziţii, practic, pe paginile web nu avem astfel de rezultate”, a menţionat Viorel Pîrvan, expert juridic IDIS Viitorul.

O bună parte dintre localităţile monitorizate nu dispun de pagini web oficiale, iar cele existente nu conţin rubrici dedicate transparenţei în procesul decizional, aşa cum prevede legislaţia. În aceste condiţii, experţii le recomandă autorităţilor locale să creeze site-uri oficiale noi, care să faciliteze accesul cetăţenilor la informaţiile de interes public. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.