Conferinţa ştiinţifică a avut loc acum o lună, iar preşedintele Uniunii Ofiţerilor a ţinut un discurs despre necesitatea educaţiei religioase în armată. 

Discursul preşedintelui Uniunii Ofiţerilor a stârnit nemulţumiri. Vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Ion Guceac i-a făcut reproşuri lui Victor Gaiciuc, iar asta l-a înfuriat pe fostul ministru al Educaţiei Victor Ţvircun, prezent în sală.

 Acum două zile, Centrul de Investigaţii Jurnalistice a publicat o investigaţie care a scos la iveală că Uniunea Ofiţerilor, condusă de Victor Gaiciuc, ar fi pus la cale campania de denigrare împotriva candidatului forţelor antioligarhice la prezidenţiale. Membrii organizaţiei ar fi distribuit în capitală şi în raioanele ţării pliante cu un conţinut defăimător în adresa Maiei Sandu. Uniunea Ofiţerilor şi-a afişat de multe ori simpatia faţă de candidatul socialiştilor, Igor Dodon, care a sprijinit financiar organizaţia. Liderul PSRM este şi naşul de cununie al fiului lui Victor Gaiciuc. Pentru portalul anticorupţie.md, preşedintele Uniunii Ofiţerilor a negat că ar avea vreo implicare în distribuirea pliantelor denigratoare. Anterior, şi Igor Dodon a făcut declaraţii scandaloase cu privire la Ucraina. În cadrul unei emisiuni, el a menţionat că peninsula Crimeea ar aparţine Federaţiei Ruse. În consecinţă, deputaţii din Rada Supremă de la Kiev au solicitat Serviciului de Securitate din Ucraina să-l declare pe Igor Dodon persoană indezirabilă.