image
Sursa foto: EPA

Șase studenți moldoveni care își făceau studiile în China au revenit acasă din cauza coronavirusului

Șase studenți din Republica Moldova, originari din UTA Găgăuzia, care își făceau studiile la diferite universități din China, s-au întors acasă din cauza epidmiei de coronavirus. Despre aceasta a anunțat șeful Centrului pentru Sănătate Publică din Găgăuzia, Ivan Hasta, care a menționat că în prezent studenții se află în afara oricărui pericol.

Toți studenții noștri sunt născuți în anul 2000. Trei studenți au studiat la Universitatea din Nanjng, iar alții trei au studiat la Universitatea din Zibo. Cred că, în legătură cu situația din China, au fost eliberați pentru sărbători. Un elev este din Ceadâr-Lunga, unul din satul Beșchioz, Djoltai, Cazaclia, Chiriet-Lunga și Comrat”, a declarat Ivan Hasta pentru gagauzinfo.md.

Potrivit lui, toți studenții sunt în afara oricărui pericol, însă se află acum la domicilii sub supravegherea medicilor de familie. Totodată acestora le este măsurată frecvent temperatura.

Ultimele date arată că epidemia de gripă generată de coronavirus izbucnită în oraşul chinez Wuhan s-a soldat până acum cu moartea a 910 persoane, în principal în China. Peste 40.000 de oameni au fost infectaţi cu acest virus.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: