La bordul aeronavei erau „mai puţin de cinci persoane”, a declarat oficialul american, sub protecţia anonimatului.

Avionul prăbuşit efectua o misiune de comunicaţii şi era de tip Bombardier E-11A.

Avionul s-a prăbuşit în districtul Deh Yak, la circa 130 de kilometri sud-vest de orașul Kabul, a declarat un oficial local, Arif Noori.

Zona în care s-a prăbuşit aeronava este sub controlul insurgenţilor talibani afgani, care susţin, fără dovezi, că avionul a fost doborât.

„Avionul inamicilor noștri s-a prăbușit în Sado Khelo, districtul Deh Yak, în jurul prânzului. Toți membrii echipajului și oficiali CIA au fost uciși. Trupurile lor zac lângă epavă”, este mesajul apărut pe contul de Twitter al lui Zabihullah Mujahid.

Până la confirmarea oficialului american, asupra incidentului a planat misterul. Iniţial, s-a crezut că avionul este unul de pasageri care aparţine companiei aeriene de stat afgane, Ariana Airlines și se deplasa din Herat la Kabul.

Președintele Ariana Airlines, Alem Shah Ibrahimi, a infirmat, însă informaţia. El a spus că informațiile inițiale ale companiei au arătat că „toată flota noastră este în siguranță”. "În atenția tuturor cetățenilor. Știrea nu este adevărată. Toate cursele noastre care au decolat au ajuns, în siguranță, la destinație. Așadar, avionul prăbușit nu aparține companiei", este mesajul publicat de Ariana Airlines, pe Facebook.