image
Sursa foto: jurnal.md

CEDO a obligat RM să achite 7500 de euro pentru investigarea ineficientă a unui caz de viol

Republica Moldova va trebui să să achite 7 500 de euro, prejudiciu material și moral, pentru abaterile comise în instrumentarea unui caz de viol al unei minore din orașul Bender.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis o decizie prin care a aprobat acordul de reglementare amiabilă a cauzei, semnat între reprezentanții reclamantei și Guvern. De asemenea, statul a fost obligat să achite și suma de 1 500 de euro pentru cheltuielile de reprezentare în fața CEDO.

Decizia CtEDO se referă la o cauză de viol care a fost comunicată Guvernului Republicii Moldova la data de 20 septembrie 2019. Curtea a formulat întrebări, în special, dacă autoritățile au efectuat o investigație eficientă asupra actelor de violență sexuală comise împotriva reclamantei, art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) și art. 14, cu referire la discriminarea pe baza dizabilității reclamantei.

Cazul a avut loc la 25 iunie 2011 în municipiul Bender, când o minoră, cu tulburări de sănătate mintală, a fost agresată sexual de către un vecin, în timp ce mama acesteia nu era acasă.

Urmărirea penală pe acest caz s-a desfășurat cu mai multe încălcări și abateri. La 24 aprilie 2013, Judecătoria Bender l-a condamnat pe bărbat la 3 ani și 2 luni de închisoare, suspendâdu-i condiționat executarea pedepsei cu un termen de probă de 2 ani. Totodată, l-a obligat să plătească 10 mii de lei pentru prejudiciul cauzat.

Cazul a fost preluat și reprezentat în fața CtEDO de către avocații Asociației Promo-LEX.

Citeşte mai mult despre

comentarii: