image
Sursa foto: dse.md

Doi copii de unu și zece ani au avut nevoie de intervenția salvatorilor după ce și-au prins degetele în obiecte de metal

Doi copii de unu și zece ani au avut nevoie de intervenția salvatorilor după ce și-au prins degetele în obiecte de metal.

În primul caz, micuțul de numai un an, din Durlești, și-a blocat degetul în plasa de metal de la scurgerea din baie.

Salvatorii au reușit să scoată metalul de pe de degetul minorului. Primul ajutor calificat a fost acordat de paramedicii SMURD din cadrul instituției. În urma intervenției efectuate copilul nu s-a ales cu traumatisme.

Un alt caz în care a fost necesar ajutorul salvatorilor a avut loc la Spitalul Clinic Municipal de Copii Valentin Ignatenco din capitală. Aceștia au fost solicitați în sala de intervenții pentru a scoate o piuliță metalică de pe degetul unui minor în vârstă de 10 ani.

Din informațiile preliminare s-a stabilit că băiatul se juca cu veriga metalică, iar la un moment dat nu a mai reușit s-o scoată. Degetul copilului s-a inflamat, iar părinții au solicitat ajutorul medicilor. Ajunși la spital medicii au apelat la intervenția salvatorilor, care au reușit să scoată obiectul metalic, fără ca băiatul să fie traumatizat.

Potrivita datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de la începutul anului 2018 salvatorii au intervenit în patru astfel de cazuari.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: