image
Sursa foto: zoomcredit.md

Ghidul tău în lumea creditelor rapide: de la A la Z

Ai rămas fără bani, dar până la salariu trebuie să mai aștepți cel puțin o săptămână? E timpul să schimbi vechiul laptop? Sau poate vrei să mergi într-o mică călătorie împreună cu familia? În toate cazurile s-ar putea să ai nevoie de bani, însă ce faci atunci când nu-i ai? Probabil că te gândești să optezi pentru un credit doar cu buletinul. Dacă este așa, iată câteva lucruri pe care trebuie să le cunoști înainte de a pune semnătura.

Ce este un credit rapid și cum îl poți obține?

Creditele rapide sunt un instrument financiar util în cele mai multe situații, întrucât este emis în timp scurt și cu cerințe minime față de client. Astfel de servicii sunt oferite de către companiile de microfinanțare, care activează complet legal, conform reglementărilor stabilite pentru piața de servicii financiare.

De regulă, pentru a obține un astfel de credit în Chișinău vei avea nevoie doar de actul de identitate valabil. Deci, spre deosebire de băncile comerciale, nu mai trebuie să aduci adeverințe de confirmare a salariului sau să pui bunuri în gaj. De asemenea, este necesar să ai vârsta cuprinsă între 21-70 de ani și să deții un număr de telefon activ. Totuși, menționăm că nu oricine poate obține un împrumut rapid, întrucât acesta se acordă în baza unui sistem de evaluare a istoriei creditare - cu cât este mai pozitivă, cu atât șansele sunt mai mari.

zoomcredit.mdzoomcredit.md

Beneficiile creditelor rapide și mituri despre acestea

Te întrebi de ce ar trebui să optezi pentru un credit rapid atunci când ai nevoie de bani? Ei bine, iată care sunt motivele cele mai importante:

- Orice persoană care corespunde condițiilor de creditare poate lua un împrumut.

- Este cea mai rapidă metodă de obținere a sumei necesare de bani.

- Lipsa procedurilor birocratice inutile.

- Poți beneficia de un credit fără gaj.

Probabil că ai auzit câteva mituri și istorii despre experiențe neplăcute legate de companiile de creditare. Totuși, unul dintre cele mai răspândite falsuri este că instituțiile date sunt adevărați escroci, care încearcă să scoată bani din clienții lor. Însă, realitatea stă cu totul altfel. De exemplu, Zoom Credit oferă servicii complet transparente și sigure. E simplu să te convingi chiar tu, intră pe site, acolo vei găsi toate condițiile de creditare, drepturile și obligațiile creditorului (mai clar explicate decât la orice bancă). În plus, chiar înainte de a solicita un credit, vei vedea care este rata lunară și dobânda pentru suma și perioada de creditare selectată (care, din nou, spre deosebire de creditele bancare, nu se schimbă).

Un alt mit răspândit spune că condițiile oferite de băncile comerciale sunt mai avantajoase, dar nu este mereu chiar așa. Pe lângă lungile proceduri prin care trebuie să treci, probabilitatea să obții suma necesară de bani este mică. La fel, nu uita că pe lângă procentul de dobândă, există și plăți suplimentare, pe care trebuie să le iei în calcul atunci când compari serviciile.

zoomcredit.mdzoomcredit.md

Pot lua un credit rapid online?

Odată cu dezvoltarea serviciilor online, cu siguranță că au apărut și sisteme de finanțare care îți permit să iei un credit fără să pleci din fața calculatorului. În cazul Zoom Credit, tot ce trebuie să faci este să accesezi site-ul, iar prin intermediul calculatorului de credite să alegi suma și perioada dorită. În funcție de a doua se va schimba procentul de dobândă. Instant vei putea vedea rata lunară și suma totală pe care trebuie să o restitui. Ulterior, completezi câmpurile libere din cererea de împrumut și încarci o fotografie cu actul de identitate. Peste câteva minute, unul dintre angajații companiei te va informa în legătură cu răspunsul de acordare sau vei primi un SMS. Dacă acesta este pozitiv, banii îi poți obține direct pe card sau lua în numerar de la oficiile companiei.

După cum vezi, creditele online sunt o metodă eficientă să scapi de cheltuielile neprevăzute, fără a irosi timp pe formalitățile inutile ale băncilor. Totuși, reține că, înainte de a lua un împrumut, e nevoie să evaluezi corect puterile tale financiare și să alegi ratele lunare care nu vor afecta calitatea vieții tale. Creditele rapide sunt un instrument eficient și comod, dacă sunt utilizate corect.

comentarii: