image
Sursa foto: nasa.gov

NASA a întrerupt ultimul test al rachetei SLS care va trebui să ducă oamenii pe Lună

Un important test al noii "mega-rachete" construite pentru NASA s-a încheiat mai devreme decât ar fi trebuit, însă NASA a refuzat să caracterizeze testul drept un eşec, transmite BBC.

Cu puţin înainte de ora 22:30 GMT, sâmbătă, cele patru motoare ale treptei principale a rachetei Space Launch System (SLS) au fost aprinse şi au ars timp de peste 1 minut, după care au fost oprite. Treapta principală a rachetei SLS a fost testată la Stennis Space Center, din Mississippi. Motoarele urmau să rămână aprinse timp de 8 minute, pentru a simula ajungerea rachetei pe orbită, potrivit Agerpres.

Racheta SLS face parte din programul Artemis, aparţinând NASA, care are drept obiectiv revenirea echipajelor americane pe Lună până în 2024.

Când va porni în primul zbor de încercare, probabil în cursul acestui an, racheta SLS va deveni cea mai puternică rachetă lansată vreodată în spaţiu.

Echipele NASA verifică încă datele pentru a afla ce s-a întâmplat, conform lui John Honeycutt, managerul programului SLS de la Centrul pentru Zboruri Spaţiale Marshall, aparţinând NASA, din Alabama.

„Am observat o mică scânteie care s-a produs în zona interfeţei scutului termic de la motorul 4 în momentul în care am iniţializat cardanul (sistemul de stabilizare)”, a declarat Honeycutt.

Această problemă încă neidentificată a declanşat sistemul folosit de NASA pentru avertizarea cu privire la defecţiuni (Fid), urmat de avertisment de defectare a unor componente majore ale sistemului (MCF). În urma apariţiei acestor avertismente, testarea motoarelor SLS a fost oprită în mod automat, de către calculatoarele care verifică integritatea rachetei.

„Orice parametru al motoarelor care nu a funcţionat corespunzător ar fi putut produce aceste avertismente”, conform lui John Honeycutt.

Aceasta a fost pentru prima oară când toate cele patru motoare RS-25 ale treptei principale ale rachetei SLS au fost aprinse concomitent, în cadrul unui test cunoscut drept "hotfire".

Treapta principală a rachetei a fost ancorată de o structură masivă din oţel, pe standul de testare B-2, din cadrul Centrului Spaţial Stennis.

Acesta a fost cel de-al 8-lea şi ultimul test în cadrul programului de evaluare Green Run, desfăşurat în comun de ingineri ai NASA şi ai Boeing, principalul contractor al noii rachete SLS.

Administratorul în exerciţiu al NASA, Jim Bridenstine, a refuzat să declare că acest test a fost un eşec. "Din acest motiv derulăm teste înainte de a-i pune pe astronauţii americani în vârful rachetelor americane. Atunci avem nevoie ca totul să se desfăşoare perfect", a susţinut el.

NASA nu a luat încă o decizie cu privire la repetarea acestui test sau renunţarea la test şi trimiterea treptei principale a rachetei SLS la Centrul Spaţial Kennedy din Florida, pentru a fi pregătită pentru prima lansare în spaţiu fără echipaj uman, misiune denumită Artemis-1.

„Depinde care a fost natura acestei anomalii şi de cât de dificil va fi să remediem problema", a mai susţinut Bridenstine.

Întrebat dacă mult-aşteptata lansare din acest an este încă fezabilă, administratorul în exerciţiu al NASA a răspuns că este încă prea devreme pentru a se pronunţa. "Pe măsură ce aflăm ce s-a întâmplat, vom şti mai multe despre ce ne va aduce viitorul".

Dacă unul sau mai multe dintre motoarele treptei principale trebuie înlocuite, NASA dispune de motoare de rezervă la Centrul Spaţial Stennis.

Misiunea Artemis-1 are obiectivul de a evalua performanţele rachetei SLS şi ale capsulei Orion înainte de folosirea acestora pentru misiuni cu echipaj uman, la orizontul anului 2023.

Noutăţile partenerilor

comentarii: