image
Sursa foto: Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Scriitorul Dumitru Crudu: „Oricât de mari ar fi facturile, important este să învingem în acest război” // INTERVIU

Dumitru Crudu, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români, este în același timp și unul dintre cei mai activi oameni de cultură care protestează în fața Ambasadei Federației Ruse de la Chișinău după 24 februarie, când armata rusă a invadat Ucraina. Deși este cunoscut printre colegii săi ca o persoană deosebit de pașnică, care fuge de orice conflict, de data aceasta Crudu se arată pregătit să-și apere țara în cazul unui eventual atac al Rusiei asupra R. Moldova. Cum se explică această schimbare de situație ne-a lămurit chiar scriitorul în cadrul unui interviu pentru Jurnal.md.

- Dle Crudu, cum și de ce ați decis să protestați în fața Ambasadei Rusiei?

- După ce s-a început războiul în Ucraina, am propus colegilor mei de la Atelierul „Vlad Ioviță” să scriem poezii despre război. Ne întâlneam în fiecare sâmbătă și scriam texte, pornind de la evenimentele care au avut loc zilele trecute. De exemplu, bombardarea Mariupolului, ocuparea Bucei, descoperirea camerelor de tortură din Bucea eliberată ș.a.m.d. Poeziile acestea le tipăream în revista „Timpul”, pe care o edităm. Și, în timpul lansărilor revistei, făceam recitaluri cu aceste poezii. În afară de aceasta, am organizat și niște lecturi publice în centrul orașului. Odată, am chemat scriitori și actori să se alăture recitalului nostru în fața Arcului de Triumf, la care au venit Mihai Fusu, Corina Ajder (secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale – n.r.), Maria Ivanov și alții. Atunci au existat și niște altercații cu un grup de provocatori, pentru că am lipit afișe pe Arc, în care ziceam că Putin este Hitler. Provocatorii au rupt afișele și le-au călcat în picioare. A apărut și poliția, care a vrut să ne ducă la secție pe noi, pentru că nu aveam autorizație de la Primărie. Dar noi nu știam că trebuie autorizație pentru așa ceva.

Incidentul de la Arcul de Triumf

jurnal.mdjurnal.md

- Ce vă spuneau așa-zișii provocatori și în ce limbă vorbeau?

- Erau tineri și am impresia că au venit acolo special pentru asta. Ei știau că noi o să ne întrunim acolo, pentru că evenimentul l-am anunțat pe facebook. Am lipit și afișe pe Arcul de Triumf, precum că acolo va avea loc recitalul. În timpul ăsta, Mihai Fusu a plecat la Teatrul Național să-și ia ochelari, iar Corina a plecat să cumpere niște foi A4 pentru a scrie și alte pancarte. Când au apărut provocatorii, m-au întrebat în limba română ce-i cu afișul ăsta contra lui Putin. M-au împins într-o parte și l-au smuls pe de Arcul de Triumf. L-au rupt și l-au călcat în picioare.

- Apoi au plecat?

- Nu, au rămas mai departe, dar eu în timpul ăsta am scris un alt afiș cu pixul și l-am lipit tot pe Arcul de Triumf. Ei l-au rupt și pe ăsta și l-au călcat în picioare. Apoi a început recitalul, la care au luat parte mai mulți oameni, printre care și niște refugiați ucraineni. Poliția ne-a spus că, fără autorizație, nu putem să afișăm pancarte antirăzboi în centru orașului. Până la urmă, am pus pancartele pe asfalt cu fața în jos, ca să nu se vadă ce e scris pe ele, și am citit poezii de-ale noastre. Am improvizat și pe loc câteva poezii. Provocatorii nu au plecat, ei ne ascultau și strigau: „Slavă Rusiei!” și „Trăiască Putin!”. Am încercat să-i ignorăm și, la un moment, au dispărut totuși. După aceasta, am chemat scriitorii români din R. Moldova în fața Ambasadei Rusiei pentru a susține Ucraina și primăria ne-a dat autorizație.

- Dar până atunci, cum ați decis să protestați în fața Ambasadei Rusiei?

- În primele zile de război, am făcut un eveniment de grup pe facebook și am invitat oamenii la o acțiune de protest. Am pornit cu niște pancarte făcut de mine, dar l-am rugat și pe pictorul Ștefan Coman să-mi facă o pancartă pe care să scrie că Putin este egal cu Hitler. El era plecat din oraș și a vorbit cu un alt pictor de la Academia de Arte să mă ajute și pentru aceasta i-a dat aceluia câțiva litri de vin. Am mers la protest și am stat vreo două sau trei ore singur, nu a venit nimeni. La un moment dat, au apărut câțiva tipi, care erau foarte nemulțumiți de faptul că afișasem această pancartă și erau foarte amenințători. S-au oprit în fața mea și strigau în rusă: „Trăiască Rusia!”. Mă amenințau că o să mă bată și mă trimiteau la origini. Pe la cinci seara, mi s-a alăturat și Anatol Șalaru, împreună cu care am mai stat vreo două ore. Bineînțeles că poliția ne-a fotografiat, ne-a filmat, ne-a luat toate datele. Pe urmă am aflat că protestau zilnic și alți oameni, de la ora șapte seara. Veneau singuri sau chemați de activista Diana Mazurova, care protestează zi de zi, din prima zi a războiului. Ea uneori vine singură, alteori i se mai alătură cineva.

jurnal.mdjurnal.md

Apelurile de la SIS și frânele tăiate ale bicicletei

- În afară de oamenii de pe stradă, a mai exercitat cineva presiuni asupra dvs.?

- După primul protest, m-a sunat cineva care nu s-a prezentat, dar spunea că ne cunoaștem din 1985. Și zice: „Tu erai atunci un băiat așa de rușinos și timid, cum de acum ai ieșit la proteste? Nu faci bine ce faci”. Nu știu cine era, dar am înțeles că era cineva de la SIS, căci după asta altcineva mi-a spus că unele persoane de la SIS l-au rugat să-mi transmită să nu mai merg la proteste, că seamănă a provocare și nu trebuie să supărăm Federația Rusă. După acesta, de două ori, când mi-am lăsat bicicleta în fața bibliotecii, mi s-au tăiat frânele. Nu știu dacă aceste incidente sunt legate de protestele mele, dar e bine că am mers pe bulevardul Ștefan cel Mare, unde drumul e plat. De altfel, se putea întâmpla ceva mai trist.

- Acum cât de des protestezi?

- În ultimul timp, nu merg prea des, nu din cauza că nu vreau, dar am avut mult de lucru în ultima vreme. Recent, când a revenit în R. Moldova scriitorul Doru Ciocanu, am mers cu el de mai multe ori. Am mers și cu Eugenia Bulat, și cu Victoria Dumbrăveanu, dar și singur de câteva ori. Nu merg zi de zi, dar din când în când. Am mers când au distrus hidrocentrale în Ucraina sau când au zburat rachetele celea deasupra Moldovei. Încerc măcar o dată la o săptămână sau la două să ies la protest.

„Această teamă este absolut puerilă și falsă, pentru că rușii pot să vină peste noi și fără motive”

jurnal.mdjurnal.md

- Cum îți explici dezinteresul altor scriitori față de aceste proteste?

- Nu pot să-mi explic de ce nu vin. Nu înțeleg de ce în general nu se organizează și la noi un miting de amploare întru susținerea Ucrainei, așa cum s-a întâmplat în Cehia sau în alte părți. La protestele astea din fața Ambasadei vin doi, trei, patru, cinci oameni... Și aproape jumătate dintre ei sunt refugiați ucraineni. Ai noștri se tem probabil. Țin minte că am organizat un protest în primele zile de război, la care au venit câțiva tineri scriitori. Părinții unora dintre aceștia au aflat despre acest lucru și nu le-au mai permis să iasă la proteste, temându-se că vor fi puse în pericol viața sau siguranța lor. La început, oamenii se temeau să nu-i întărâtăm pe ruși. Apoi s-a dovedit că această teamă este absolut puerilă și falsă, pentru că rușii pot să vină peste noi și fără motive. Nu le trebuie lor motivele noastre, ei pot să vină și neinvitați.

- Probabil, unii nu vin la proteste, considerând că astfel își pierd timpul, pentru că astfel de manifestații nu pot schimba soarta războiului.

- Prin acest protest, arătăm că nu suntem de acord cu politica rusească și că sunt oameni în R. Moldova care pledează contra războiului. Trebuie să protestăm permanent cât timp va avea loc acest război, indiferent dacă la protest iese un singur om sau o sută. Firește că situația o pot schimba doar soldații ucraineni pe câmpul de luptă, dar în felul ăsta ne solidarizăm și suntem alături de ei, chiar și simbolic. Acest lucru contează pentru moralul lor și pentru moralul nostru, căci o victorie este compusă din multe elemente.

jurnal.mdjurnal.md

- Cum ajung ucrainenii la protestele din fața Ambasadei Rusiei?

- Nu sunt aceeași oameni și află unul de la altul. Ei vin în Moldova și unii pleacă apoi în Europa, iar alții se întorc în Ucraina. Unii vin la Ambasada Rusiei direct de la gară, chiar și cu copiii.

- Ați avut vreun contact cu cineva din angajații ambasadei ruse?

- Nu. Poate au și fost, dar nu s-au prezentat și nu am cunoscut pe nimeni. Am fost întrebat de ce protestez doar de către oamenii care trec pe acolo. Unii strigau: „Duceți-vă la voi acasă și protestați! De ce protestați aici?”. Adică, ei credeau că suntem refugiați ucraineni. Nu le-am răspuns, pentru că nu stăteau de vorbă, ci doar își vociferau nemuțumirea și își vedeau de drum.

„Soția îmi pregătește sandvișuri și mă încurajează să merg la proteste”

jurnal.mdjurnal.md

- Soția ta, care e vorbitoare de limbă rusă, este de acord cu ceea ce faci tu?

- Da, ea mă susține întru totul. Îmi pregătește sandvișuri și mă încurajează să merg la proteste. Acasă la noi, ea a atârnat în hol, deasupra oglinzii, steagul Ucrainei. Ea este categoric contra la ceea ce face Putin și clica lui și condamnă războiul. Ea nu vine la proteste pentru că lucrează până târziu, dar nu exclud că s-ar putea și să vină.

- Cum vorbiți voi, în familie - ea în rusă și tu în română?

- Eu vorbesc doar în română, ea uneori îmi răspunde în rusă, dar de multe ori îmi răspunde și în română.

- Nu că cred că n-ați vorbit niciodată cu ea și în rusă.

- Nu, n-am vorbit. Eu sunt principial în privința asta.

„N-am făcut armata, nici nu știu să trag cu arma, dar nu vreau să fug”

jurnal.mdjurnal.md

- Dle Crudu, ce veți face în cazul unui eventual atac armat din partea Rusiei asupra Moldovei. Veți fugi din țară sau veți lupta?

- Nu știu. Nu cred că aș lupta, pentru că sunt dezertor din armată. N-am făcut armata, nici nu știu să trag cu arma. N-am ținut o armă în mână niciodată, știi?

- Cred că nimeni nu o să vă întrebe despre asta, dacă va fi mobilizare generală.

- Oare o să mă mobilizeze pe mine, care sunt dezertor? Oricum, în război nu e neapărat să lupți, poți să coci pâine, să ai grijă de răniți. Nu vreau să fug, sigur că aș vrea să ajut, dacă se va întâmpla așa ceva.

„Ora cinci și șapte minute”

- Cum ați făcut spectacolul „Recviem pentru Bucea”, jucat la Teatrul Național „Mihai Eminescu” în regia lui Mihai Fusu și Luminița Țâcu, al cărui autor sunteți?

- L-am adunat într-un manuscris din textele scrise la Atelierul „Vlad Ioviță”, despre care v-am povestit. Le-am completat și cu alte texte ale poeților români, și cu unele poezii contra războiului traduse de mine din ucraineană.

- Cum se va numi următoarea carte a dvs., pe care intuiesc că o scrieți despre războiul din Ucraina?

- „Ora cinci și șapte minute” – ora la care a început războiul – vă apărea în curând la editura „Humanitas”. Nu e roman, e un volum de proză scurtă, pe care am început să-l scriu înainte de război, dar l-am continuat după ce a început războiul. Chiar și astăzi am modificat ceva la ea. E povestea unui om din R. Moldova a cărui copilărie are loc imediat după căderea Uniunii Sovietice, în timpul războiului ruso-moldovenesc de la Nistru. Părinții și bunicii lui prind gulagul, deportările, foametea și ocupația sovietică, iar el însuși la un moment dat ajunge să lupte în Ucraina. Și moare în acest război.

„Rușii s-au aliat cu frigul și cu întunericul și vor să ne distrugă cu orice preț”

jurnal.mdjurnal.md

- Intelectualii sunt oameni săraci, dle Crudu. Cum o să vă descurcați în această iarnă cu facturile la energia electrică și la agentul termic?

- Nu mă gândesc la facturi, ci la faptul că Rusia folosește arma energetică contra noastră și contra ucrainenilor. Rușii s-au aliat cu frigul și cu întunericul și vor să ne distrugă cu orice preț, iar noi trebuie să rezistăm. Oricât de mari ar fi facturile, important este să învingem în acest război. Adică, victoria ucrainenilor va fi și victoria noastră.

- Ok, dar dacă vă vine o sumă pe care nu sunteți în stare să o plătiți?

- Nu pot să-mi dau seama ce vom face, dar n-o să cedăm. Nu-mi voi schimba poziția, voi ieși și mai departe la proteste în fața Ambasadei Rusiei. Important este să câștigăm.

- V-ați înregistrat pe site-ul compensatii.gov.md?

- Nici nu m-am gândit la asta. Mă gândesc la altceva, că nu e cazul să ne lăsăm intimidați și șantajați. De aceea am pus așa o denumire și la cartea mea. Adică, prin toate mijloacele: scriind o carte, făcând un spectacol, contribuim în felul nostru la victoria în acest război.

comentarii: