image
Sursa foto: Getty Images

Negocieri intense pentru închiderea totală a marilor orașe din Italia; Primul pe listă este Milano

Marile orașe din Italia s-ar pregăti de o închidere totală începând de luni. Presa italiană scrie că prima metropolă care s-ar putea închide este Milano.

Guvernul discută despre un nou blocaj în cele mai afectate orașe, în vigoare încă de luni, pe fondul creșterii cazurilor de coronavirus, relatează Digi24.

Prima metropolă care ar putea fi închisă este Milano. Sunt mii de persoane noi infectate și sălile de urgență ale unor spitale sunt asaltate zilnic.

Prin urmare, premierul Giuseppe Conte negociază cu preşedintele regiunii Lombardia, Attilio Fontana, și cu primarul Beppe Sala pentru a evalua înăsprirea regulilor, care ar include interzicerea deplasările nemotivate ale oamenilor, dar și activitățile neesențiale.

Alte orașe, precum Napoli, Bologna, Torino și Roma s-ar îndrepta către închidere.

Roma a avut vineri peste 2.000 de cazuri pozitive, iar în Napoli, preşedintele regiunii Campania Vincenzo De Luca a închis deja creșele și grădinițele, dar nu sunt excluse alte blocaje.

Astfel, decât un lockdown general, Guvernul italian s-ar îndrepta către închiderea localizată a zonele afectate.

Pe masa autorităților sunt, însă, și alte ipoteze pentru a opri răspândirea infecției, inclusiv aceea de a închide magazinele mai devreme și de a împiedica deschiderea centrelor comerciale în weekend. Noile măsuri ar putea viza inclusiv zonele în care rata de infectare depășește pragul de 1,5.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: