image
Sursa foto: MSMPS

Ion Iovcev, internat cu Covid; Mesaj emoționant de pe patul de spital: „Această pandemie trebuie să ne schimbe”

Liceul teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol a intrat în carantină de Covid-19 până pe data de 9 noiembrie. Directorul instituției, Ion Iovcev, a fost transportat ieri de la spitalul din orașul Slobozia, din regiunea transnistreană, la spitalul clinic republican de boli infecțioase „Toma Ciorbă” din Chișinău în stare gravă, dar stabilă.

Într-o postare plasată pe pagina sa de facebook, Ion Iovcev le mulțumește colegelor, directoarelor de la liceul „Alexandru cel Bun” din Tighina, Maria Roibu, și directoarei liceului „Evrica” din Râbnița, Eugenia Halus, că au alertat conducerea ministerului Educației și a Biroului politici pentru Reintegrare și l-au ajutat să fie adus la un spital din Chișinău.

„Grație Dumnealor am fost scos din spitalul din Slobozia, din stânga Nistrului și am fost internat în secția de terapie intensivă a spitalului republican „Toma Ciorbă”.

Aici voi primi tratamentul necesar de la medici specialiști și cu ajutorul Bunului Dumnezeu îmi voi putea recupera sănătatea și să mă întorc la colectivul cadrelor didactice, la elevii și părinții la care atât de mult țin”, a notat Ion Iovcev. „E atât de târziu, iar eu nu dorm, mă gândesc la lumea asta, oare de unde atâta invidie, răutate și murdărie, dacă viața noastră e atât de fragilă. Această pandemie trebuie să ne schimbe, trebuie să devenim mai buni, mai milostivi, mai iertători…”, a conchis Ion Iovcev.

Directorul adjunct al instituției Raisa Săcultan Pădurean, ne-a informat că la liceu mai sunt trei profesori împreună cu familiile infectați de Covid, dar și bibliotecara instituției. „Profesorii sunt internați la Tiraspol. Starea lor este stabilă. Am fost informați de Ministerul Educației, dacă dorim să fie transportați la Chișinău, dar pentru că nu sunt în stare gravă și aici li se permit plimbări în aer liber, pe teritoriul spitalului, au decis să rămână. Totodată mai avem cinci elevi bolnavi starea cărora este, la fel, stabilă. Medicii de la Stația tehnologică de la Tiraspol au decis instituirea carantinei în liceu până pe 9 noiembrie”, ne-a mai spus directoarea instituției.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: