image
Sursa foto: Getty Images

Gianluigi Buffon va apăra până la 42 de ani: Unde a decis să joace

Gianluigi Buffon va apăra până la 42 de ani. Italienii de la Sky susţin că portarul italian îşi va prelungi cu un an contractul cu Paris Saint Germain, iar anunţul va fi făcut chiar zilele viitoare.

Fostul goalkeeper al lui Juventus a semnat pe un sezon în vară cu PSG, unde a sosit ca jucător liber de contract, însă e gata să parafeze o nouă înţelegere, valabilă până în iunie 2020.

Buffon a recunoscut recent că gruparea de pe Parc des Princes va fi ultima din cariera sa.

"Cred asta pentru că a fost un cadou al vieţii. Am ales bine. Vreau să-mi închei cariera la un club de top. Nu am intenţionat niciodată să joc în altă ţară. Am început la nivel înalt şi vreau să şi închei cu fotbalul la nivel înalt", a declarat portarul italian.

Şapte milioane de euro este salariul lui Buffon la PSG, pentru care a jucat 13 meciuri în acest sezon.

Vestea despre probabila prelungire a contractului lui Buffon vine la numai câteva zile şi după ce celălalt goalkeeper al lui PSG, Alphonse Areola, a semnat o nouă înţelegere cu parizienii, până în 2023.

Citeşte mai mult despre

comentarii: