image
Sursa foto: jurnal.md

Un agent de pază a agresat o tânără care i-a făcut observație că era să calce un câine cu mașina de serviciu // VIDEO

O tânără de 24 de ani din capitală a fost agresată de un agent al unei companii de pază particulară. Acesta s-a enervat după ce fata i-a făcut observație că era să calce, cu mașina de serviciu, un câine. Ea a început să-l filmeze, fapt ce l-a nemulțumit pe angajatul firmei de pază. El coborât din automobil, a înjurat-o pe tânără și a tăbărât peste ea. Totul s-a întâmplat sub privirile mai multor șoferi care se aflau în trafic. Firma de pază a pornit o anchetă internă.

Incidentul a avut loc pe strada Ion Pelivan din sectorul Buiucani al capitalei. Fata spune că a fost martoră când agentul de pază, însoțit de un coleg, a fost la un pas să calce, cu mașina de serviciu, un câine. Le-a făcut observație, dar aceștia nu s-au oprit. Atunci, a hotărât să-i ajungă din urmă cu propriul automobil.

„Ei erau la culoarea roșie a semaforului, am parcat lângă ei și m-am apropiat de geamul pasagerului din față. Le-am făcut observație într-un mod necenzurat. Nu le-a plăcut, s-au luat la ceartă cu mine. Au început să mă înjure, să mă aminințe, să îmi spună că o să mă bată. După ce domnul în cauză a început să fie agresiv. Am scos telefonul și am început să filmez. Pentru asta m-am și apropiat în fața mașinii ca să le filmez fața și numerele mașinii. El s-a urcat în mașină. A venit cu mașina spre mine ca să mă sperie. După care a coborât și m-a bruscat, ceea ce se vede și în filmuleț”, spune tânăra.

Agentul agresor de la compania de pază este Cornel Ioniță.

Reprezentanții companiei de pază la care este angajat agentul susțin că au pornit o anchetă internă în legătură cu acest caz.

Tânăra agresată a depus o plângere la poliție, iar cazul este investigat.

comentarii: