Artistul Maurizio Cattelan a făcut trei opere similare. Primele două au fost vândute deja cu câte 120.000 de dolari fiecare, a notat CNN. A treia costă 150.000 de dolari și își așteaptă deja un nou proprietar. Intitulată „Comediantul”, opera de artă are două „ingrediente”. O banană cumpărată de la un magazin Miami și o bucată de bandă adezivă.

Cumpărătorii n-au fost sfătuiți ce să facă dacă se strică banana!

Emmanuel Perrotin, șeful galeriei de artă din Paris care a colaborat cu artistul, a spus că banana reprezintă un simbol al comerțului mondial, fiindcă se cumpără peste tot, cu dublu înțeles și mereu o sursă de glume”. Cumpărătorii n-au primit nicio instrucțiune referitoare la ce trebuie făcut cu opera de artă dacă banana se strică.

Conform celor de la galeria Perrotin, artistul Maurizio Cattelan a venit cu ideea anul trecut. Inițial, s-a gândit să facă o sculptură în formă de banană. Cattelan este autorul unei alte opere de artă, vasul de toaletă din aur de 18 karate, care a fost furată recent dintr-un palat din Anglia, scrie libertatea.ro.