image
Sursa foto: jurnal.md

Accident soldat cu trei victime la Hâncești; Automobilul a derapat, după ce a intrat într-o curbă periculoasă

Un nou accident rutier a avut loc în seara zilei de 22 ianuarie, în jurul orei 19:30 în preajma satului Rusca, raionul Hâncești. Impactul s-a soldat cu trei victime care au fost transportate de urgență la spital.

Potrivit Inspectoratului de Poliție, Hâncești, automobilul a derapat de pe traseu și ca rezultat trei persoanei s-au ales cu diverse traume.

Pe lângă grupul operativ, la fața locului a fost solicitată ambulanța și un echipaj de salvatori din cadrul DSE Hâncești.

În urma cercetărilor s-a stabilit că automobilul de model Opel Astra se deplasa din direcția Hâncești spre satul Rusca.

La volan se afla un bărbat în vârstă de 35 de ani, locuitor al satului Sângera din municipiul Chișinău. În automobil se mai afla soția sa, în vârstă de 31 de ani și fiica minoră de șase ani. Conducătorul auto a pierdut controlul volanului la o curbă periculoasă, a lunecat de pe partea carosabilă și s-a tamponat violent de un copac.

Victimele au fost transportate la Spitalul Raional Hâncești. Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului

Citeşte mai mult despre

comentarii: