image
Sursa foto: jurnal.md

Audierea lui Grozavu în dosarul lui Chirtoacă a eșuat; Viceprimarul a cerut amânarea pentru a fi reprezentat de un avocat

Audierea lui Nistor Grozavu în dosarul lui Dorin Chirtoacă a eșuat la prima încercare. Viceprimarul capitalei urma să depună mărturii în cauza penală privind parcările cu plată, însă a cerut amânarea pentru a fi reprezentat de către un avocat. „Eu am gând să spun doar adevărul”, a declarat Grozavu. Pe de altă parte, Chirtoacă susține că acesta este șantajat pentru a depune mărturii împotriva lui.

Înainte de a fi audiat, Grozavu a fost întrebat de către jurnaliști ce știe despre implicarea lui Chirtoacă în cazul parcărilor cu plată. Viceprimarul capitalei a declarat însă că va spune totul abia după examinarea dosarului.

Cât despre implicarea sa în dosarul parcărilor cu plată, Grozavu admite că a comis o greșeală.

După ce a intrat în sala de judecată, Grozavu i-a spus judecătorului că va depune mărturii, dar în prezența avocatului său. Apărătorul a fost implicat în altă ședință, de aceea viceprimarul capitalei a solicitat amânarea audierii. Instanța a admis cererea și a programat următoarea ședință pentru 20 iunie. Pe de altă parte, Chirtoacă afirmă că procesul urmează să fie încetat.

Dorin Chirtoacă este cercetat pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă în dosarul parcărilor cu plată, însă se declară nevinovat. La sfârșitul anului trecut, el a fost plasat sub control judiciar. Într-un alt dosar este cercetat viceprimarul capitalei Nistor Grozavu și omul de afaceri Alexandr Pincevski. Potrivit acuzatorilor, Grozavu și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu, pe motiv ca ar fi contribuit la trucarea licitației, iar Pincevski este învinuit că ar fi organizat și instigat persoane din Primăria Chișinău pentru a fi desemnat un câștigător prestabilit, care urma să gestioneze parcările cu plată. Cei doi risca până la trei ani de închisoare. 

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: