image
Sursa foto: Reuters

Sancţiunile vizând petrolul rusesc au aruncat în aer piaţa tancurilor petroliere vechi

Piaţa tancurilor petroliere vechi cunoaşte o perioadă de boom, motivul principal fiind eforturile statelor occidentale de a limita tranzacţiile cu petrol rusesc, transmite Reuters.

Pe măsură ce firmele occidentale de shipping şi servicii maritime evită petrolul rusesc, noi companii intră pentru a acoperi golul creat şi în acest sens achiziţionează vechile tancuri petroliere, care altfel ar fi fost trimise la casare.

Începând cu data de 5 decembrie a intrat în vigoare un embargou privind importurile de petrol rusesc pe mare, urmând ca în februarie să intre în vigoare şi un embargou privind importurile de carburanţi ruseşti.

În ultimele luni mai multe zeci de tancuri petroliere vechi au fost vândute de proprietari din Grecia şi Norvegia la preţuri record către cumpărători din Orientul Mijlociu şi Asia care vor să profite de preţurile record la care se închiriază navele dispuse să transporte petrol rusesc spre India şi China

În acest context, companiile care se ocupă de managementul tancurilor petroliere, cum este şi firma elveţiană Fractal Shipping, cunosc o perioadă de boom. În mai puţin de un an, Fractal a reuşit să alcătuiască o flotă de 23 de tancuri petroliere cumpărate recent de proprietari din Dubai. Datele firmei Refinitiv Eikon arată că majoritatea acestor tancuri transportă ţiţei rusesc din porturile de la Marea Neagră şi Marea Baltică până în Asia, scrie Agerpres.

"Am primit foarte multe tancuri petroliere în lunile august şi septembrie. Noii proprietari ai navelor au dorit să intre în această afacere datorită oportunităţilor ruseşti", a declarat directorul general de la Fractal Shipping, Mathieu Philippe.

În mod normal, marile companii petroliere occidentale încetează să mai utilizează un tanc petrolier când acesta ajunge la o vechime de 15 ani şi multe dintre aceste nave sunt trimise la casare. În schimb, flota firmei Fractal Shipping este compusă în întregime din tancuri petroliere cu o vechime cuprinsă între 13 şi 19 ani.

Odată cu noii intraţi pe piaţă, din dorinţa de a obţine o parte din afacerile ruseşti, au explodat şi preţurile la tancurile petroliere second-hand, în special pentru tancurile de tip Aframax, capabile să transporte până la 600.000 de barili de ţiţei.

Preţul pentru un tanc petrolier Aframax cu o vechime de 20 de ani a crescut cu 86%, de la 11,8 milioane de dolari la 1 ianuarie, până la 22 de milioane de dolari în prezent, potrivit companiei de evaluare VesselsValue.

Studiile firmei Clarksons arată că mai multe tancuri petroliere au fost vândute în primele 11 luni din 2022 decât în oricare an anterior, iar în octombrie numărul tancurilor petroliere vândute într-o singură lună a atins cifra record de 76.

Noii proprietari ai navelor dispuşi să transporte petrol rusesc profită de faptul că primii doi cumpărători de petrol rusesc, China şi India, nu au promis să respecte plafonul de preţ, de 60 de dolari per baril, impus de G7 pentru ţiţeiul din Rusia.

"Navele care câştigă 80.000 de dolari pe zi în Marea Mediterană, pot câştiga până la 130.000 de dolari pe zi dacă transportă ţiţei rusesc", a dezvăluit un broker de nave care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

În aceste condiţii, mai multe tancuri sunt utilizate în prezent pentru călătorii care durează câteva săptămâni, pentru a transporta petrol rusesc din Marea Baltică şi Marea Neagră până în Asia, în timp ce anterior petrolul rusesc era vândut în principal în Europa şi călătoriile durau câteva zile.

Noutăţile partenerilor

comentarii: