image
Sursa foto: europalibera.org

Vot FINAL în Parlament: În RM se revine la vârsta de pensionare 57 de ani pentru femei și 62 de ani pentru bărbați

Vot în Parlament pentru revenirea la vârsta de pensionare 57 de ani pentru femei și 62 de ani pentru bărbați. Un proiect de lege în acest sens, inițiat de socialiști și comasat cu altul similar propus de Partidul Șor, a fost votat de Parlament în două lecturi.

Proiectul mai prevede că pentru femeile care au născut și au educat cinci și mai mulți copii până la vârsta de 8 ani se stabilește vârsta de pensionare de 54 de ani.

Pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare în condiții deosebite de muncă cel puțin 10 ani compleți, vârsta standard de pensionare se diminuează cu de la 5 ani până la 9 ani și 6 luni, în funcție de stagiu.

Amintim că, din 2017 s-a decis majorarea progresivăa vârstei standard de pensionare până la 63 de ani atât pentru bărbați cât și pentru femei, potrivit legii cu privire la reforma sistemului de pensii, lansată de fostul Guvern condus de Pavel Filip.

În opinia PD, proiectul PSRM care se referă la vârsta de pensionare este total populist și va duce, în cel mai bun caz, la creșterea numărului de pensionari și la micșorarea pensiilor, iar în cel mai rău - la falimentul sistemului, a declarat în plenul Parlamentului, președintele partidului, Pavel Filip.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: