image
Sursa foto: Getty Images

Metoda prin care Liverpool a redus de șapte ori numărul infectărilor, în doar o lună

În Liverpool, aproape toată populaţia a fost testată pentru COVID-19. În patru săptămâni, incidenţa a scăzut la sub 100 de cazuri la suta de mii de locuitori.

Numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 a scăzut semnificativ în Liverpool, după ce autorităţile au testat aproape toată populaţia 400.00 de oameni din aproape 500.000 au fost testați pentru coronavirus, iar rezultatele se văd.

În prezent, incidenţa este de sub o sută de cazuri la suta de mii de locuitori, faţă de peste şapte sute de cazuri, cât era acum 3-4 săptămâni.

Medicul Radu Angelescu lucrează într-un spital din Liverpool şi spune că şi numărul bolnavilor cu COVID-19 internaţi este mai mic.

„La momentul respectiv aveam undeva la 500 de pacienţi. Acum, sunt undeva...cred că sub 200. (...) Toată lumea care voia să meargă să se testeze, indiferent că avea simptome sau nu, a mers şi s-a testat. Şi astfel s-au identificat peste o mie de persoane care nu aveau absolut niciun simptom, dar care puteau să transmită mai departe virusul”, spune Radu Angelescu, medic român din Liverpool, citat de digi24.ro.

În Marea Britanie au fost efectuate 44.812.139 teste pentru depistarea COVID-19.

Noutăţile partenerilor

comentarii: