image
Sursa foto: Foto: Nadejda Roscovanu

Socialistul Corneliu Furculiță către agricultori: „Trebuie să răbdăm, Domnul ne va da ploaie și roadă”

Deputatul PSRM Corneliu Furculiță susține că în caz de secetă oamenii trebuie să rabde, să se roage și să aștepte ploaia dar nu să protesteze. Acesta a adresat un mesaj agricultorilor care de câteva zile protestează cerând Guvernului ajutor pentru a înlătura pagubele provocate de către secetă și grindină.

Pe pagina sa de Facebook, Corneliu Furculiță menționează că la țară oamenii sunt cumpătați și deștepți, ei știu că dacă e secetă, trebuie să rabde, dar nu să protesteze. Acesta susține că în toate timpurile pământul Moldovei a dat totul: „Și un boț de mămăligă, și un pahar de vin, să avem răbdare.”

Domnul ne va da și ploaie și roadă, doar că trebuie să ne rugăm, să fim smeriți, să fim mai buni...

Așa a fost de veacuri, așa au procedat toți strămoșii noștri. Nu au protestat, nu au mers la capitală cu boii, plugurile și sapele. Smeriți au asteptat, și Domnul le-a dat și ploaie, și roadă în hambare...

Astăzi cei care nici nu știu cum crește roada cheamă țăranii la proteste: pentru ce ? Să ceară ploaie, roadă ? Mâ adresez agricultorilor: nu cădeți în plasa politicanilor, nu vă lăsați să fiți utilizați în interesele lor politice, uitați-vă ce au facut ei pentru voi mai înainte. Guvernul caută motorină pentru lucrări agricole, ei vă dau pentru proteste...

În toate timpurile pământul Moldovei ne-a dat totul: și un boț de mămăligă, și un pahar de vin, să avem răbdare”, scrie Furculiță.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: