image
Sursa foto: jurnal.md

Audieri privind privatizarea Air Moldova; Eșanu: La comisie s-a spus că nu e serios să fie vândută unei firme create recent

UPDATE 12:33 // Audierile s-au încheiat. Nici astăzi nu s-au prezentat reprezentanții companiei care a câștigat concursul de privatizare a Air Moldova. Cei de la Civil Aviation Group și Blue Air ar urma să fie audiați săptămâna viitoare.

UPDATE 12:29 // Ex-secretarul de stat de la Ministerul Justiției, Nicolae Eșanu, fost membru al comisiei de privatizare a Air Moldova, a menționat că a votat până la urmă pentru privatizarea companiei Air Moldova „după discuții foarte lungi”.

„Toate procesele de privatizare din RM nu au respectat cel mai bine interesul public. În cazul Air Moldova, una din ele a fost termenul de prezentare a ofertelor. Nu poate să vină un ofertant serios în 39 de zile”, a spus Eșanu.

Potrivit fostului secretar de stat, la comisia de privatizare s-a discutat despre faptul „că nu este serios” ca concursul de privatizare să fie câștigat o firmă fondată recent.

„La Comisie s-a discutat că nu este serios că compania a fost creată recent. Am spus că cele două persoane fizice nu prezintă credibilitate. Au fost discuții foarte lungi. S-a spus că este necesar ca cetățeni ai RM să fie fondatori ai acestei companii”, a spus Eșanu.

UPDATE 11:50 // Chiril Gaburici a fost întrebat la final dacă consideră că procesul de privatizare a companiei Air Moldova s-a făcut cu respectarea intereselor statului.

„Nu pot să ofer o analiză cât de reușit a fost, nu cunosc ce au reușit. Înțeleg că și azi sunt datorii multe. Scopul a fost clar, să aduci un jucător din domeniu ca să poată schimba situația”, a fost răspunsul lui Chiril Gaburici.

UPDATE 11:19 // Fostul premier Chiril Gaburici a fost întrebat când a aflat despre situația financiară proastă de la Air Moldova.

„Nu e o chestie care a apărut din senin. Era direct responsabilitatea APP, nu a fost a mea personal. Ce aș fi putut eu face fiind manager acolo? Multe puteau fi făcute, dar nu avem timp să spun asta. Cu siguranță era nevoie de un management mai bun de acolo”, a spus Gaburici.

Fostul premier a menționat că nu cine a pregătit planul de restructurare a Air Moldova și spune că a fost împotriva ajutorului de stat oferit companiei.

„Probabil ajutorul de stat era pentru faptul că Air Moldova avea o datorie extrem de mare către companiile cu care lucra. Niciodată nu am susținut așa ceva”, a spus Chiril Gaburici.

UPDATE 11:05 // Președintele comisiei, Igor Munteanu, a anunțat că a primit două scrisori cu titlu de retur de la Blue Air și Civil Aviation Group. „Asta înseamnă că și-a schimbat adresa fără să notifice autoritățile, în condițiile în care compania este obligată să facă acest lucru”, a spus Igor Munteanu.

El a adăugat că a expediat o solicitare ministrului de Interne, Andrei Năstase, astfel ca reprezentanții acestor companii să fie prezenți la audieri săptămâna viitoare.

_______

Comisia de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice (2013-2019) continuă audierile publice în cazul privatizării companiei Air Moldova.

La audierile de astăzi au fost invitați foștii premieri Pavel Filip și Chiril Gaburici, ex-secretarul de stat de la Ministerul Justiției, Nicolae Eșanu, precum și directorul companiei Blue Air, Oana Petrescu.

Audierile publice pot fi urmărite în direct.

Citeşte mai mult despre

comentarii: