Chiar dacă superstarul irlandez este în continuare cu gândul la Khabib Nurmagomedov, cel care l-a învins în 2018 pentru titlul UFC Lightweight. Deşi rusul are deja programată următoarea luptă, în luna aprilie, împotriva lui Tony Ferguson, McGregor este pregătit să fie o soluţie de avarie pentru UFC, în cazul în care unul dintre luptători se va accidenta.

În tot acest timp, un alt luptător de la categoria lightweight i-a pus gând rău lui Conor McGregor şi i-a lansat o nouă provocare. "El începe să nu mai aibă adversari uşori. Stau aici şi îmi fumez CBD-ul, aşteptând ca un nenorocit să mă lovească în faţă. Hai, nu mai fii o p****ă", a fost mesajul pe care i l-a transmis Justin Gaethje, un luptător cu un record de 21 de victorii şi două înfrângeri.

În vârstă de 31 de ani, Gaethje este pe locul 4 în divizia în care campion este Khabib Nurmagomedov. Stilul lui exploziv, aproape kamikaze, l-a transformat într-un favorit al fanilor. El a fost premiat în mai multe rânduri cu "Performance of the Night" de UFC, iar mai multe publicaţii din domeniu au ales luptele lui din 2017, împotriva lui Michael Johnson şi din 2018, împotriva lui Dustin Poirier, ca cele mai bune ale anului. De altfel, Gaethje l-a învins la finalul anului trecut pe Donald Cerrone, performanţă reuşită şi de McGregor în luna ianuarie.