Arotile a murit după ce o fostă colegă de școală a lovit-o din greșeală cu mașina aflată în marșarier, în timp ce încerca s-o salute, au anunțat Forțele Aeriene Nigeriene.

Președintele nigerian Muhammadu Buhari a declarat că a primit vestea "cu o mare durere" și a transmis condoleanțe familiei și colegilor. Buhari a spus că a văzut îndemânarea lui Arotile în pilotarea elicopterelor de atac și a salutat contribuția ei în lupta împotriva terorismului și a grupărilor armate.

Nigeria se luptă cu insurgenții Boko haram în nordul țării de peste 10 ani. Zeci de miii de oameni au murit în urma acestui conflict și milioane de oameni au fost relocați.

Totodată, numeroase grupări armate au provocat teroare în statele din nordul țării, incendiind sate și ferme.

Forțele Aeriene din Nigeria au descris moartea lui Arotile drept "o pierdere ireparabilă".

Cum a murit Arotile

Potrivit publicației The Guardian.ng, Tolulope Arotile a murit marți, după ce a fost lovită de o prietenă care se deplasa în marșarier în interiorul bazei militare Kaduna.

„Ofițerul Arotile a murit pe 14 iulie la vârsta de 24 de ani, după ce a fost lovită de mașina care se deplasa în marșarier condusă de o fostă colegă care încerca să o salute", a anunțat Ibikunle Daramola, purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene din Nigeria, scrie digi24.ro.

O sursă a publicației locale a povestit că tânara se întorcea de la un magazin când a fost lovită de mașină, suferind "o rană gravă la cap, cu hemoragie puternică".

„A fost pornită o investigație pentru a cerceta împrejurările care au dus la moartea ei", a declarat o altă sursă pentru The Guardian.