image
Sursa foto: jurnal.md

Consiliul Superior al Procurorilor va examina mâine dosarele celor 4 candidați la funcția de Procuror General

Consiliul Superior al Procurorilor va examina mâine dosarele celor patru candidați la funcția de procuror general. CSP a aprobat la ședința de astăzi Regulamentul cu privire la modul de organizare, desfășurare și evaluare a rezultatelor selecției candidatului la funcția de procuror general.

Cei patru candidați, preselectați dintre cei 16 admiși la concursul pentru funcția de procuror general, sunt Oleg Crâșmaru, ofițer superior de urmărire penală la Centrul Național Anticorupție, Vladislav Gribincea, avocat și președinte al Centrului de Resurse Juridice, Veaceslav Soltan, procuror, șef de secție în cadrul Procuraturii Generale, și Alexandr Stoianoglo, avocat, fost adjunct al procurorului general și fost deputat din partea Partidului Democrat.

Olesea Stamate, fostul ministru al justiției, a anulat pe 6 noiembrie rezultatul concursului de preselectare a candidaților la funcția de procuror general.

Motivul invocat a fost că membrii comisiei, în lipsa informațiilor complete, nu au putut face o evaluare minuțioasă a aspectelor legate de integritatea candidaților, dar și faptul că cel puțin unul dintre evaluatori ar fi dat aprecieri neobiective.

Noul ministru al justiției, Fadei Nagacevschi, a decis să transmită Consiliului Superior al Procurorilor lista scurtă cu cei patru candidați. Într-un briefing de presă, Fadei Nagacevschi a spus că a analizat modul în care a fost anulat concursul și a constatat că fostul ministru a încălcat grav legea.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: