image
Sursa foto: anticorupție.md

Reacția APP cu privire la Cariera de piatră din Pervomaisc: „Am solicitat părții ucrainene anularea licitației”

Agenția Proprietății Publice precizează că a fost informată despre expunerea la licitație repetată, de către partea ucraineană responsabilă de geologie și geodezie, a Carierei de la Pervomaisc, la 5 octombrie, curent. Licitația este planificată pentru data de 20 octombrie. Precizăm că deși cariera se află pe teritoriul Ucrainei, aparține RM.

Agenția de Proprietăți Publice informează că a expediat imediat un demers în care a solicitat anularea licitației respective.

Totodată, APP informează că la 15 octombrie curent, va fi organizată o ședință de lucru, condusă de viceprim-ministrul pentru reintegrare, Vlad Kulminski, pentru relansarea activității grupurilor sectoriale de lucru pe linia Comisiei mixte interguvernamentale moldo-ucrainene în domeniul colaborării economice și comerciale. Pe agenda discuțiilor se regăsește și situația creată la Î.S. „Cariera de piatră concasată din granit” din Pervomaisc.

Amintim că fostul deputat Alexandru Slusari a anunțat azi că RM riscă să piardă definitiv dreptul asupra acestei cariere, din moment ce autoritățile ucrainene au decis să o scoată din nou la licitație. Potrivit politicianului ar aspira să dețină controlul asupra acestei cariere o companie ce ar aparține oligarhului ucrainean Vladimir Prodivus, interesele căruia mulți ani au fost promovate în R. Moldova de fostul deputat Vladimir Andronache.

Noutăţile partenerilor

comentarii: