image
Sursa foto: Antena3

Noi probe în cazul Caracal: Dincă ar fi folosit titaniu şi alte substanţe toxice pentru arderea cadavrelor

Institutul de Medicină Legală a trimis anumite probe Institutului Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, din Măgurele, pentru a fi analizate de specialişti, iar rezultatele sunt unele revelatorii.

Se pare că cercetătorii au analizat probele fără să ştie de unde provin acestea iar interpretarea rezultatelor a fost făcută de un alt grup de specialişti.

Potrivit acestora, în structura oaselor care au fost prelevate din lizieră, a fost identificat titaniu, potrivit capital.ro.

Acesta este un element chimic care contribuie la întreţinerea arderii şi ar fi ajuns în structura oaselor după ce Gheorghe Dincă ar fi aruncat în butoi: telefoane, încărcătoare, plăci de bază de calculator etc.

De asemenea, specialiştii au descoperit în urma analizării oaselor din lizieră şi particule provenite d ela cârpe înmuiate în motorină, vaselin, carton bitumat, polistiren şi haine. Acelaşi tip de particule a fost identificat şi pe oasele provenite din butoi, despre care antropologii sunt de părere că cprovin de la un alt corp carbonizat.

„Este un microtomograf industrial, scopul construcţiei lui, făcut în grupul nostru, în institut, de la proiectare până la implementare soft, este să realizăm tomografie în 3 dimensiuni până la scară micrometrică. Cu ajutorul lui am măsurat probe de la câteva zeci de microni, adică grosime fir de păr, până la probe de zeci de cm. Orice fragment, structură, microstructură metalică sau alt material poate fi analizat în compoziţie. Avantajul este că aparatul face măsurători nedistructive, fără să altereze proba, fără intervenţie asupra probei, fără s-o contamineze.

„Este un aparat extrem de util pentru a realiza o prima analiză a probei, pentru a avea măsurători de referinţă şi pentru a le transmite specialiştilor ce este relevant şi, cu informaţiile primite şi de la alte laboratoare, să se refacă puzzle ul care a fost această probă. În fiecare ţară din UE, laboratoarele de criminalistică ar trebui să folosească un astfel de aparat.

Putem vedea lucruri nefireşti, dacă a fost vorba de o manipulare a probei, sigur au rămas urme. Instrumentele noastre sunt foarte bune pentru a se vedea urme voite sau nu în probe.

Procesul de topire va fi recunoscut. Plumbul, de exemplu, se va transforma în picături, se vede pe ce cale au ajuns în acele forme. În funcţie de tipul metalului, de temperatură etc, pot fi observate diverse modificări ale materialelor. Nu cred că exită metale să nu vedem modificările lor în probele analizate”, a spus Ion Tiseanu, directorul Institutului Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, din Măgurele, pentru România TV.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: