Cerbul pitic cu spate argintiu (Tragulus Versicolor) este un mamifer prezent doar în Vietnam şi a fost foarte puţin studiat.

"Imaginaţi-vă un cerb care a fost micşorat la dimensiunea unui pudel. Înlăturaţi coarnele şi adăugaţi doi mici canini. Apoi, scufundaţi două treimi din animal într-o găleată cu vopsea cenuşiu-argintie: veţi obţine un cerb pitic cu spate argintiu", a declarat pentru AFP Andrew Tilker, de la Global Wildlife Conservation (GWC), coautor al studiului.

De peste un sfert de secol oamenii de ştiinţă nu au mai auzit vorbindu-se despre acest animal. Ei s-au temut că vânătoarea, deşi interzisă, a condus la extincţia acestei mici rumegătoare.

Biologul vietnamez An Nguyen de la Global Wildlife Conservation şi colegii săi au decis să conducă o anchetă.

Pe baza observaţiilor anterioare (primele datând de la începutul secolului al XIX-lea), oamenii de ştiinţă au ales trei provincii vietnameze pentru a întreba populaţia.

În urma informaţiilor obţinute, ei au plasat circa 30 de camere echipate cu detectoare de mişcare în pădurile din jur.

În două dintre zone, camerele au reperat aproape 300 de vizite ale Tragulus Versicolor.

"Să afli că este încă aici reprezintă primul pas în determinarea celui mai bun mod de a proteja această specie şi de a ne asigura că nu o vom pierde", a declarat An Nguyen.

Cercetătorii consideră însă că sunt necesare studii suplimentare pentru a înţelege mai bine distribuţia acestor mamifere.

"Cerbul pitic rămâne un element important al patrimoniului natural al ţării. În general, speciile de ungulate, cum ar fi cerbul pitic, îndeplinesc funcţii ecologice importante, inclusiv dispersia seminţelor", a afirmat Andrew Tilker, care lucrează de asemenea la Institutul Leibniz pentru cercetarea faunei sălbatice, scrie Agerpres.ro.