image
Sursa foto: Profimedia

Cum au fost păcăliți 40.000 de vietnamezi care au crezut că se uită la Cupa Mondială din Qatar

Cupa Mondială din Qatar 2022 este unul dintre cele mai urmărite evenimente ale momentului la nivel planetar. În afara fanilor care au avut șansa și norocul de a fi în tribune, milioane de fani au rumărit și urmăresc în continuare competiția din fața televizoarelor.

Sunt însă și țări, precum Vietnamul, unde nu s-au achiziționat drepturile TV, astfel că microbiștii au căutat metode alternative pentru a fi conectați la marea competiție. Așa se face că mii de vietnamezi au ales să folosească un link piratat de pe internet pentru a se uita la meciuri. Ei au crezut că urmăresc un meci de la World Cup 2022, dar au aflat după aceea că nu a fost așa.

Jurnaliștii de la El Nacional au publicat un material în care au povestit întreaga escrocherie. Foarte mulți suporteri din Vietnam au avut impresia că vizionează un meci de la Mondial, dar de fapt s-au uitat la un joc video FIFA 23.

În timp ce mii de fani din Vietnam credeau că se uită la Mondialul din Qatar, de fapt ei urmăreau secvențe video dintr-un joc. Pentru a face imaginea virtuală mai credibilă, escrocii au dat jocului o estetică reală, adăugând cuvintele ’în direct’ și au adăugat comentarii în limba locală.

În plus, ca să pară și mai credibili, hoții au înregistrat ecranul unui televizor (care transmite meciuri FIFA) de la o oarecare distanță. Prin această ”găselniță”, la care se adaugă o slabă conexiune la internet, escrociii au reușit să-i păcălească pe fanii vietnamezi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: