image
Sursa foto: Facebook/Doina Mafteuța

Femeia arbitru de la Federația Moldovenească de Fotbal // VIDEO

A studiat la medicină și are grijă de sănătatea copiilor cu necesități speciale, dar o vedem și pe terenul de fotbal. De aproximativ șapte ani este arbitru la Federația Moldovenească de Fotbal. Este vorba despre Doina Mafteuța, în vârstă de 28 de ani, arbitru central la Federația Moldovenească de Fotbal.

A ajuns să fie arbitru în 2015, însă până atunci a făcut parte din echipa de fotbal a raionului Criuleni, unde a crescut. A mai jucat și pentru altele, în Chișinău. Însă plăcerea pentru minge i-a apărut de pe când era copil.

„În sat unde locuiam erau foarte mulți băieți, eu fiind unica fată din mahala. Am început a juca fotbal alături de ei, după care m-a văzut un reprezentat de la raion când aveam competițiile între școli. Mi-a zis că duminică va veni să mă ia la un meci. Așa a început cariera mea în fotbal”, povestește tânăra.

De șapte ani încoace, este arbitru la Federația Moldovenească de Fotbal.

„Arbitrez echipe de băieți, bărbați, copii. Mai multe divizii. Și copii, și juniori, în funcție ce fel de meciuri îmi sunt acordate”, spune Doina Mafteuța.

În calitate de arbitru a primit multe reproșuri, dar nu a cedat.

„Veneau reproșuri de la părinți, de bărbați, antrenori. Îmi ziceau că locul meu este în fața aragazului, că nu trebuie să arbitrez, că acesta este un sport masculin, de când fetele arbitrează și tot așa”, mai povestește tânăra.

A avut puteri să treacă peste toate, datorită caracterului pe care și l-a format tot printre bărbați.

Deși arbitrajul nu îi aduce mare venit, Doina mai activează în calitate de medic terapeut, recuperarea Neuropsihomotorie a copiilor cu necesități speciale. Datorită pasiunii, reușește cu succes să combine ambele specialități.

Noutăţile partenerilor

comentarii: