image
Sursa foto: medpark.md

Odată cu războiul, a început și lupta Irinei cu cancerul

Viață

Irina Mocșina este originară din orașul Mîkolaiv, Ucraina. În ultimii opt ani gestiona acolo împreună cu soțul ei afacerea de familie – o rețea de magazine alimentare. Avea o viață armonioasă, își petrecea zilele muncind alături de soț și echipă, iar serile – gătind pentru familia sa. Cina în familie reprezenta pentru ea cel mai frumos moment, când se adunau și își povesteau ce li s-a întâmplat pe parcursul zilei. Îi plăcea extrem de mult să stea la discuții cu fiica sa de 12 ani, Arina, să-i vadă entuziasmul în ochi și bucuria de a-și relata peripețiile. Devenise o tradiție ca în fiecare weekend să meargă împreună cu soțul la pescuit, fiind un prilej foarte bun de a se conecta cu natura și a face planuri de viitor. În acele momente părea că nimic nu le poate umbri fericirea.

Cancer

Dar la începutul lunii ianuarie a acestui an, când nimic nu prevestea nenorocirea, Irina a fost străfulgerată de o durere intensă la sânul drept.

„Mă durea extrem de tare sânul, iar la palpare simțeam o formațiune neobișnuită destul de mare. Mi-am dat seama că ar putea fi vorba de o tumoare, dar speram din tot sufletul să fie ceva inofensiv. M-am adresat imediat medicilor noștri din Mîkolaiv, iar pe 23 februarie făceam deja investigațiile de rigoare și biopsia. Însă chiar a doua zi a început războiul, iar activitatea laboratorului a fost sistată pentru o perioadă, așadar nu am putut avea rapid rezultatele. După o perioadă grea de așteptare, am primit crâncenul diagnostic de cancer mamar.”

Medicii au informat-o că avea nevoie cât mai rapid de intervenție chirurgicală, care includea extirparea sânului. Dar intervenția nu putea fi realizată în Ucraina, în condiții de război. Atunci Irina a înțeles că trebuie să lupte cu orice preț și a decis să vină împreună cu familia la Chișinău, la Spitalul Internațional Medpark. Pe 5 aprilie a suportat intervenția chirurgicală necesară.

„După o serie de investigații, am fost pregătită pentru intervenția chirurgicală. Domnul doctor Silvestrov a dat dovadă de un profesionalism deosebit. Mi-a înlăturat tumoarea și a făcut o minune: mi-a salvat și sânul. Nu am suficiente cuvinte pentru a-mi exprima recunoștința. Este un medic absolut minunat și am toată încrederea și certitudinea că totul va fi bine.”

Maxim Sivestrov, chirurg-oncolog: „În momentul adresării la noi, pacienta era speriată atât din cauza războiului, cât și din cauza cancerului. În Ucraina i-au comunicat că va fi nevoie de mastectomie. Mă bucur că intervenția chirurgicală a fost realizată cu succes, am reușit să îi înlăturăm tumoarea și, totodată, să salvăm și să reconstituim sânul, ceea ce reprezintă o dublă victorie. În acest moment Irina urmează tratamentul post-chirurgical și cursul recomandat de chimioterapie.”

Cancer Viață!

După atâtea traume care au venit ca o avalanșă – diagnosticul, războiul, teama că își va pierde sânul, nevoia de a se refugia, stresul tratamentului – Irina începe să-și regăsească liniștea. Urmează ședințele de chimioterapie, iar soțul și fiica îi sunt alături în această etapă dificilă a vieții sale și fac tot posibilul să o ajute să treacă mai ușor peste provocările cu care se confruntă. În lupta acerbă împotriva bolii, ea și-a revizuit valorile și prioritățile.

„Acum mă simt mult mai bine și am toată încrederea că în curând cancerul va fi doar un capitol din trecut. Boala mi-a dat o lecție extrem de valoroasă: trebuie să trăim de parcă aceasta ar fi ultima zi din viața noastră, pentru că acea zi va veni, inevitabil. Dintotdeauna mi-au plăcut viteza, înălțimea, adrenalina. Acum mi-am revizuit valorile și dorințele și am înțeles că, dacă mergem mai încet, ajungem mai departe.”

Centrul de Oncologie Medpark – Țintim Cancerul Împreună

www.medpark.md | (+373) 22 40 00 40

Noutăţile partenerilor

comentarii: