„Suntem îngrijorați de efectele economice ale aceste epidemii. Este clar că vor fi afectați antreprenorii, întreprinderile mici și mijlocii, în special. Împărtășesc îngrijorarea oamenilor de afaceri. Guvernul pregătește un set de măsuri pentru a veni în suportul business-ului. Nu trebuie nici de speculat și să fim foarte realiști și onești. Nu putem acoperi orice daună, orice pierdere și orice incomoditate adusă business-ului sau cetățenilor. Astăzi o să avem o discuție cu unele bănci comerciale să le propunem, pentru că nu-i putem impune, să amâne ratele bancare pentru creditele ipotecare pe câteva luni, ca această presiune să nu stea asupra debitorilor”, a declarat astăzi premierul Ion Chicu.

Totodată, Guvernul ar putea scuti persoanele juridice de achitarea impozitului pe venit obținut în perioada de criză. Nu este anulat însă termenul limită de 25 martie privind depunerea declarației pe venit pentru 2019.

„Cu colegii de la Ministerul Finanțelor am discutat în aceste zile, chiar și aseară. Examinăm unele măsuri în privința impozitului pe venit ale persoanelor juridice pentru 2020. Mă refer la trimestrul doi. Pentru 2019 acel venit a fost înregistrat și el trebuie achitat acum peste o săptămână. Pentru perioadele când întreprinderile intră în dificultate, noi o să venim cu propuneri și suport”, a mai spus Chicu.

Premierul a precizat că Guvernul va prezenta, în această săptămână, un set de măsuri privind susținerea mediului de business în contextul crizei provocate de coronavirusul de tip nou.