image
Sursa foto: Getty Images

Lionel Messi, aproape de un nou contract cu Barcelona! Ce salariu va avea și ce clauze vor fi incluse

Lionel Messi (32 de ani) pare decis să își continue cariera la FC Barcelona, iar argentinianul este aproape de a semna un nou contract cu catalanii.

Decarul Barcelonei nu a activat clauza care îi permitea să plece liber de contract în această vară, astfel că Messi va mai rămâne cel puțin încă un sezon pe Camp Nou. Acum, conducătorii campioanei Spaniei pregătesc un nou contract.

Negocierile dintre președintele Josep Maria Bartomeu și tatăl lui Messi, Jorge, ar fi început deja, iar cele două părți s-ar fi pus deja de acord asupra celor mai importante detalii, scrie Marca.

Noul contract ar urma să se întindă până în 2023, moment în care argentinianul va împlini 36 de ani. La fel ca până acum, Messi va avea o clauză care îi va permite să plece liber de contract la finalul fiecărui sezon, în funcție de capacitatea sa fizică și de dorința acestuia.

În ceea ce privește salariul, Messi ar urma să încaseze aceeași sumă ca în contractul actual, după ce fotbalistul a înțeles decizia conducerii în contextul pandemiei de coronavirus. Potrivit unei analize a France Football realizată anul trecut, Messi are un salariu lunar de peste 7 milioane de euro, iar cu tot cu bonusuri și veniturile din sponsorizări, în conturile lui intră 130 de milioane de euro anual.

Sursa citată adaugă că negocierile dintre cele două părți avansează bine, iar Bartomeu a grăbit aceste discuții tocmai pentru a se asigura de serviciile celui mai bun jucător din echipă.

Pe lângă Messi, o altă mutare importantă pe care vrea să o realizeze Barcelona este prelungirea înțelegerii lui Marc-Andre ter Stegen (28 de ani). Portarul a cerut întreruperea negocierilor pe perioada suspendării campionatul, însă acestea se vor relua în scurt timp.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: