Asociația Promo-LEX a lansat astăzi, 2 aprilie 2020, un Apel privind nepublicarea în termen legal de către Comisia Electorală Centrală Prin intermediul acestui Apel, Asociația evidențiază faptul că contrar prevederilor legale, în premieră, CEC nu a publicat în termenul stabilit de lege vreun raport privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru anul 2019, nici în format pdf, nici în format deschis (cu posibilă reutilizare) prin intermediul modulului SSI „Control Financiar”.

„Atragem atenția că autoritatea electorală a dispus ca începând cu 1 ianuarie 2020, partidele politice să prezinte rapoartele financiare prin intermediul modulului SSI „Control Financiar”, subsistem al SIAS „Alegeri”. Mai mult, la 48 ore din momentul prezentării raportului, adică cel târziu începând cu 2 aprilie 2020 părțile interesate trebuie să aibă acces de vizualizare și preluare a datelor din rapoarte.

Subliniem lipsa de transparență și în reflectarea procesului de recepționare a rapoartelor financiare ale partidelor politice, nefiind publicată nicio informație cu privire la numărul rapoartelor și data prezentării acestora”, se arată în comunicat.

În baza analizei efectuate, precum și reieșind din experiența Promo-LEX de monitorizare a finanțării partidelor politice, Asociația solicită Comisiei Electorale Centrale:

• Publicarea pe pagina web a CEC a rapoartelor privind gestiunea financiară a partidelor pentru anul 2019.

• Oferirea accesului, pentru părțile interesate, la modulul SSI „Control Financiar”, ce conține rapoartele anuale privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru anul 2019 în format deschis (cu posibilă reutilizare).

• Comunicarea informației oficiale a CEC cu privire la prezentarea rapoartelor privind gestiunea financiară de către partidele politice pe anul 2019 în contextul situației de urgență. Informarea despre eventualele probleme existente și soluțiile identificate pentru rezolvarea acestora.

• Sesizarea, la necesitate, a Comisiei pentru Situații Excepționale privind necesitatea prelungirii termenului pentru prezentarea rapoartelor financiare.

• Somarea partidelor politice care nu au prezentat Comisiei Electorale Centrale rapoartele anuale pentru anul 2019, în privința neprezentării acestora și după caz, oferirea unui termen limită de prezentare a lor.

• Interpelarea Serviciului Fiscal de Stat și a partidelor politice, privitor la utilizarea de către partidele politice a echipamentelor de casă și control, numărul acestora în posesia fiecărui partid și modalitatea de utilizare în privința colectării veniturilor (donații, cotizații, venituri obținute din activitatea economică) a partidelor politice. Publicarea informației recepționată de la SFS pe pagina web oficială a CEC, aceasta fiind de interes public.