image
Sursa foto: Jurnal TV

Cazul Jurnal TV: CJI cere Parlamentului măsuri legislative; Șeful IGP a dispus anchetă de serviciu: „Un abuz”

Cazul Jurnal TV, când administratorul postului de televiziune, Val Butnaru, a fost amendat și privat de dreptul de a administra Jurnal TV timp de șase luni în baza Articolului 70 din Codul Contravențional - Calomnia, poate fi un precedent periculos pentru libertatea presei, semnalează organizațiile neguvernamentale de media, dar și jurista Centrului pentru Jurnalism Independent, Cristina Durnea, în cadrul emisiunii „Media Azi”.

Experta amintește că, potrivit prevederilor Legii privind libertatea de exprimare, statul garantează libertatea de exprimare a mass-mediei, jurnaliștii beneficiind de o serie de garanții care asigură protecția împotriva tentativelor de împiedicare a activității presei.

Persoanele care se consideră defăimate pot utiliza mijloace de apărare prevăzute de Legea cu privire la libertatea de exprimare, care presupun asigurarea cerințelor instituite pentru presă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În cazul dat însă au fost utilizate prevederile art. 70 al Codului contravențional (Calomnia), fapt ce poate fi calificat și un mijloc de intimidare a jurnaliștilor.

În context, CJI cere Parlamentului să excludă jurnaliștii din categoria subiecților pasibili de răspundere în temeiul articolului 70 din Codul contravențional, denumit „Calomnia”. ONG-ul de media a expediat o scrisoare în acest sens legislativului, mai exact Comisiei parlamentare pentru mass-media, în care atenționează asupra creării unor precedente periculoase.

În cadrul emisiunii „Media Azi”, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a ținut să precizeze că nu ar fi vorba de „mass-media”, ci de „persoane cu funcții de răspundere”. Chiar și așa, șeful IGP califică drept un abuz cele întâmplate și spune că a inițiat o anchetă de serviciu.

„Totuși eu cred că e un abuz ceea ce s-a întâmplat pe 26 iulie (în acea zi Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a constatat vinovăția administratorului Jurnal TV de comitere a contravenției de calomnie și tot în acea zi alte două persoane, un fost și un actual angajat al IGP, vizați în investigațiile Jurnal TV, s-au plâns la poliție urmând același traseu juridic, n.r.) Eu am dispus o anchetă de serviciu, să nu creadă cineva că eu protejez angajații de poliție. Nu poliția a emis decizia”, a spus Cernăuțeanu.

Întrebat de moderatoarea emisiunii dacă nu ar trebui magistrații să transmită niște semnale prin deciziile pe care le iau, să meargă pe o altă cale, cea privind Legea cu privire la libertatea de exprimare, șeful IGP a menționat că este un adept al liberei exprimări.

„Dacă instanța va anula acest proces, persoanele care și-au permis și au făcut derogări, și se va constata acest fapt, vor fi sancționate. Am dispus ancheta internă pentru că imediat după pronunțarea primei decizii la 26 iulie, au mai apărut două cereri. Eu nu vreau și nu am dreptul să intervin în acel proces contravențional de documentare, de altfel va fi considerat ca imixtiune, dar mi s-a arătat termeniul de prescripție la această procedură încălcat din toate punctele de vedere”, a mai spus șeful IGP.

„Instanța de judecată nu trebuie să sugereze nimănui nimic, ea trebuie să aplice legea. În cazul administratorului Jurnal TV din punctul meu de vedere un lucru important este să urmărim cum evoluează situația în urma desfășurării controlului de legalitate deja a hotărârii primei instanțe. Mai avem Curtea de Apel și recursul”, a menționat Cristina Durnea.

Articolul privind calomnia din Codul Contravențional, o armă împotriva libertății presei?

Recentul caz al administratorului Jurnal TV, Val Butnaru, amendat și privat de dreptul de a administra instituția media timp de șase luni în baza Articolului 70 din Codul Contravențional - Calomnia, poate fi un precedent periculos pentru libertatea presei, semnalează organizațiile neguvernamentale de media. Cum vede Poliția această situație, pe de o parte, și de ce societatea civilă califică drept abuzive acțiunile autorilor proceselor-verbale? La aceste, dar și alte întrebări au răspuns Viorel Cernăuțeanu, șef al Inspectoratului General al Poliției, și jurista Centrului pentru Jurnalism Independent, Cristina Durnea, într-o nouă ediție a emisiunii Media Azi 👉https://bit.ly/3JY7dfO Posted by Media Azi on Monday, 15 August 2022

Amintim că la 26 iulie 2022, în urma unei plângeri depuse de un fost angajat al Ministerului de Interne, Vitalie Grabovschi, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a emis hotărârea prin care administratorul Jurnal TV, Val Butnaru, a fost sancționat cu amendă și privat de dreptul de a ocupa funcții de răspundere pe un termen de șase luni.

În aceeași zi, la doar câteva ore distanță, Inspectoratul de Poliție Buiucani a întocmit un nou proces-verbal de constatare a faptului că administratorul postului de televiziune Jurnal TV a comis contravenția de calomnie. Și de această dată, polițistul care a întocmit actul constatator a solicitat instanței de judecată să-l priveze pe Val Butnaru de dreptul de a-și desfășura activitatea pe un termen de un an pentru că a permis difuzarea unor „informații false și defăimătoare”.

Acest dosar a fost intentat la cererea ofițerului Ion Țărnă și a fostului polițist Alexei Vizdan. Atât Vitalie Grabovschi, cât și Ion Țărnă, dar și Alexei Vizdan au fost vizați în materialele jurnalistice difuzate de postul Jurnal TV. Anterior, redacția postului de televiziune a sesizat faptul că Ion Țărnă și Alexei Vizdan au intrat cu forța în sediul Jurnal TV, apostrofând jurnaliștii.

Organizațiile media reamintesc că, potrivit prevederilor Legii privind libertatea de exprimare, statul garantează libertatea de exprimare a mass-mediei, jurnaliștii beneficiind de o serie de garanții care asigură protecția sporită împotriva tentativelor de împiedicare a activității presei. Persoanele care se consideră defăimate pot utiliza mijloace de apărare și de restabilire în drepturi prevăzute de Legea cu privire la libertatea de exprimare, care presupun asigurarea cerințelor instituite pentru presă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Instituțiile media au solicitat prin intermediul unei Declarații organelor de drept care soluționează cauzele ce vizează contravenția de calomnie să stopeze utilizarea abuzivă a prevederilor legale drept armă împotriva libertății de exprimare a mass-mediei și să se abțină pe viitor de la interpretarea eronată a legislației.

Subliniind pericolul sporit al precedentelor create de către angajații Inspectoratului de Poliție Buiucani, precum și efectele grave asupra libertății presei, Centrul pentru Jurnalism Independent, API și alte organizații de media au solicitat membrilor Comisiei parlamentare responsabile pentru domeniul mass-media să întreprindă demersurile necesare în vederea excluderii jurnaliștilor din categoria subiecților pasibili de răspundere în temeiul art. 70 al Codului contravențional.

Noutăţile partenerilor

comentarii: