image
Sursa foto: Getty Images

Mayweather, ironizat de Pacquiao după meciul în care americanul și-a distrus adversarul în prima rundă

Floyd Mayweather (41 de ani) l-a făcut KO pe japonezul Tenshin Nasukawa (20 de ani) într-o luptă demonstrativă pe reguli de box susținută în la Saitama (Japonia). 9 milioane de dolari a încasat americanul pentru cele două minute în care l-a trimis de trei ori la podea pe tânărul luptător nipon. Cum era de așteptat, meciul demostrativ a stârnit imediat reacții din partea altor sportivi celebri, printre care și Manny Pacquiao.

Manny Pacquiao a postat un mesaj ironic pe contul personal de Twitter, făcând aluzie la calitatea foarte slabă a ultimilor adversari ai americanului. Mai exact, vorbim despre Connor McGregor, respectiv Tenshin Nsukawa, doi sportivi care au luptat pe reguli de box cu Mayweather, în condițiile în care provin din alte două discipline sportive.

"Aceasta este dorința mea pentru noul an. Să continui să mă lupt doar cu luptători cu experiență, care sunt de nivelul meu ori chiar mai puternici", a fost mesajul postat de Manny Pacquiao.

Manny Pacquiao are în palmares 60 de victorii și 7 înfrângeri. Filipinezul s-a duelat cu Floyd Mayweather în 2015, partidă pierdută de Pac-Man după decizia arbitrilor.

Anterior, Floyd Mayweather a fost criticat de Conor McGregor și Mike Tyson.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: