„În legătură cu „plângerea” depusă de fostul „avocat”, în Germania, precizez următoarele: Să dea Domnul, dar nu cred. Abia aștept să am oportunitatea să prezint probele procurorilor germani despre modul în care a înțeles așa numitul avocat Igor Popa să mă reprezinte”, a declarat Vladimir Filat.

„Ce ține de acțiunile mele vizavi de el, nu în Germania, nu la Cahul, nu în altă parte, dar la Chișinău urmează să informez ulterior”, a adăugat fostul premier.

Precizăm că Vladimir Filat a dezvăluit miercuri, în premieră, la Jurnal TV despre întâlnirea cu Harunjen, acasă la avocatul Igor Popa, în seara din ajunul arestării sale. Filat a declarat că Harunjen „se interesa ce urmează să se întâmple”, iar despre avocatul său afirmă că știa „cu certitudine ce se va întâmpla a doua zi în Parlament”.

În replică, casa de avocatură „Popa și Asociații” a anunțat că a depus o plângere penală la Procuratura din orașul Frankfurt am Main, Germania, pentru defăimare și insultă. Plângerea s-ar referi la toate „declarațiile mincinoase expuse pâna acum în spațiul public de către Vladimir Filat și alte persoane”.

Potrivit casei de avocatură, urmărirea penală pe teritoriul Germaniei a acestor fapte penale comise în Moldova este posibilă datorită statutului de rezident permanent al Avocatului Igor Popa, înregistrat la Camera Avocaților din Frankfurt, Germania.