image
Sursa foto: jurnal.md

Consilierii PL din CMC susțin că socialiștii vor să majoreze taxele locale de câteva ori

Pe final de an, socialiștii, în frunte cu Ion Ceban doresc majorarea taxelor locale de câteva ori, abia după asta să aprobe bugetul municipal. Astfel, astăzi va avea loc ședința CMC-ului, la ora 14.00, care se convoacă ilegal, fără a se ține cont de prevederile legale, se arată într-un comunicat.

Consilierii PL din cadrul Consiliului Municipal Chișinău susțin că se pregătește o mare ilegalitate la primăria municipiului Chișinău. Socialiștii doresc majorarea taxelor locale de câteva ori și, abia după asta să aprobe bugetul municipal.

Acest lucru va fi realizat la insistențele primarului socialist care dorește majorarea taxelor și, în același timp, vrea să se laude că a intrat în noul an cu bugetul aprobat, chiar dacă acesta va conține un deficit de 1,5 miliarde de lei - practic nemaiîntâlnit în istoria orașului și care are toate șansele să ducă municipalitatea la incapacitate de plată! Totul este făcut pentru orgoliul și imaginea personală a lui Ion Ceban”, se arată în comunicat.

Fracțiunea PL din CMC atrage atenția că acest lucru nu va fi posibil de realizat fără votul altor fracțiuni și consilieri din CMC, deoarece socialiștii, de unii singuri, nu au voturile necesare. Prin urmare în această dimineața vor fi purtate discuții și târguieli pe sub masă pentru a procura voturi de la alte partide.

Dispoziția de convocare a ședinței CMC de îndată, semnată de viceprimarul Ilie Ceban, deoarece primarul este în concediu.

pl.mdpl.md
pl.mdpl.md
pl.mdpl.md

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: