image
Sursa foto: AFP

Restricții de călătorie în Bulgaria: Cetățenii RM, obligați să prezinte un test negativ la Covid-19

Cetățenii Republicii Moldova care vor să intre în Bulgaria trebuie să prezinte un test negativ la Covid-19. Regulile sunt valabile până pe 30 septembrie, precizează Ambasada RM în Bulgaria.

Potrivit deciziei Ministerului bulgar al Sănătății al Republicii Bulgaria, testul PCR negativ la COVID-19 trebuie să fie în limba engleză și efectuat cu cel mult 72 ore înainte de intrarea în Bulgaria, începând cu data efectuării acestuia.

Documentul care certifică rezultatul testului trebuie să conțină numele persoanei identic numelui din actul de călătorie, datele de contact ale laboratorului care a efectuat analiza și descrierea în grafie latină a metodei de analiză (PCR).

Totodată, este permisă tranzitarea teritoriului Bulgariei cu condiția garantării părăsirii imediate a țării. Pentru tranzitarea teritoriului Republicii Bulgaria nu este necesară prezentarea testului PCR negativ la COVID-19.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: