image
Sursa foto: Profimedia

Ar putea fi lovitura anului în La Liga: Joao Felix, la Barcelona! Trei jucători ar urma să meargă la Atletico Madrid

În fiecare săptămână apar zvonuri despre transferul unui atacant de top la Barcelona, de la Robert Lewandowski și Erling Haaland la Darwin Nunez și Alexandre Lacazette, însă marele vis al catalanilor este altul: aducerea lui Joao Felix de la Atletico Madrid.

Presa din Spania anunță că celebrul Jorge Mendes, impresarul lui Joao Felix, este gata să tragă sforile pentru ca internaționalul portughez să ajungă la Barcelona în vară, însă va trebui să lucreze intens ca acest lucru să fie posibil.

Potrivit cotidianului catalan Sport, Jorge Mendes va face presiuni pentru ca Atletico să-i dea drumul lui Joao Felix, fotbalist aflat sub contract până în 2026 cu gruparea de pe Wanda Metropolitano. În acest sens, agentul lusitan este gata să ducă trei jucători pe care-i reprezintă sub comanda lui Diego Simeone.

Este vorba despre Gonzalo Guedes, de la Valencia, Adama Traore, împrumutat de Wolverhamtpon la Barcelona, și Trincao, jucătorul cedat sub formă de împrumut de catalani în sens invers, la Wolves. În total, cei trei au o cotă de piață de 90 de milioane de euro.

Și Antoine Griezmann ar putea face parte din afacerea ”Joao Felix la Barcelona”. Barcelona l-a împrumutat pe francez pe Wanda Metropolitano până în vară, iar Atletico Madrid are obligația de a-l cumpăra pe Griezmann pentru 40 de milioane de euro, dar Barcelona vrea să reducă această sumă pentru ca, la rândul ei, campioana Spaniei să facă un discount pentru lusitan.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: