Donald Trump, al treilea președinte american pus sub acuzare; Ce urmează?

Simbolism și pasiune partizană în această lungă zi istorică în care președintele în exercițiu a fost pus sub acuzare. Cei doi antemergatori ai săi într-ale ritualului destituirii, Andrew Johnson în 1868 și Bill Clinton acum exact 21 de ani au fost achitați în Senat, unde are loc, conform tradiției, ultima faza a procedurii, procesul.

„Primul cap de acuzare, abuz de putere, se referă la faptul că președintele s-a folosit de funcția sa publică pentru a forță un guvern străin să-i atace un rival politic. Al doilea afirmă că Trump a luat măsuri extreme, fără precedent, pentru a obstrucționa ancheta al cărei obiect a fost”, a precizat Jerrold Nadler, liderul comitetului juridic, unde s-au redactat capetele de acuzare și raportul de 658 de pagini care a adunat contribuțiile investigative a cinci comitete camerale și a stat la baza deliberărilor de ieri.

„N-a fost o investigație ci o cruciadă politică menită a sprijini o concluzie pre-determinată, stalinistă. Democrații au petrecut ultimele câteva luni înscenând audieri bine regizate, în care donatori Democrați au apărut ca martori și consilierii majorității s-au erijat în judecători și juriu. Chiar și așa, Democrații n-au produs nimic împotriva președintelui, ale cărui drepturi au fost călcate în picioare. Asta face ca întreaga procedur să fie ilegală și nelegitimă”, consideră Republicanul Blaine Luetkemeyer.

12 martori s-au perindat prin față comitetelor abilitate, majoritatea non-politici, unii numiți în funcție de președintele Trump. Probatoriul, amplu, a fost fără îndoială sărăcit de refuzul președintelui și reprezentanților săi legali de a-și pleda cazul sau a veni cu probe exculpatorii.

„Nu de echitate sau adevăr e vorba astăzi. Au recurs la „abuz de putere”, acest concept amorf, pentru că nu au nimic specific bazat pe fapte. Președintele n-a greșit cu nimic. „Obstrucționarea anchetei” înseamnă doar atât: n-au obținut ce-au vrut pentru că n-au știut cum să ceară și n-au avut timp să întocmească un dosar că lumea. Știți de ce? Pentru că ceasul și calendarul sunt stăpâni neiertatori”, a cadențat Doug Collins, care intră în istorie că unul dintre cei mai fervenți și mai inflexibili apărători ai ocupantului Casei Albe.

Cum a dezvăluit în septembrie un avertizor de integritate, pe 25 iulie președintele american i-a cerut telefonic omologului sau ucrainian Volodimir Zelensky să anunțe o anchetă vizându-l pe fostul vice-președinte Joe Biden și pe fiul acestuia, Hunter, care fusese angajatul firmei energetice ucrainiene Burisma. Când a avut loc convorbirea - punct culminant al unei campanii intense de „persuasiune” orchestrate de avocatul personal al președintelui, Rudy Giuliani - ajutorul militar către Kiev, deja aprobat de Parlament, era sistat la ordin prezidențial, iar Biden era oficial candidat la prezidențialele din 2020.

„Crime constituționale, abuz de putere ce corupe și desfigurează democrația americană, fapte ce trădează națiunea. Lumina democrației noastre constituționale a pălit din cauza acestui comportament delictual. Adevărul nu mai este pentru noi toți, e doar pentru Trump. Adevărul lui, voia lui. Acest abuz de putere trebuie înfierat, pentru că în America nimeni nu-i mai presus de lege”, a punctat Democrata de culoare Sheila Jackson-Lee cu o percutantă retorică potrivită solemnității momentului.

„Marea teamă a părinților națiunii, de un președinte nelegiuit sau corupt, este exact motivul pentru care destituirea este înscrisă în Constituție. Cum avertiza William Davie din Carolina de Nord, unul dintre eroii Constituantei de la 1787, fără această clauză un președinte ar fi liber să recurgă la orice mijloace pentru a se realege", contextualiza președinta Camerei, Nancy Pelosi, care în preziua deliberărilor și votului de ieri a primit o scrisoare de șase pagini de la președintele Trump, care protesta, în stilu-i caracteristic, împotriva unei „pervertiri a justiției”, unei „tentative ilegale, partizane de lovitură de stat, care va eșua lamentabil la urne” unei „declarații de război contra democrației americane”. O „colosală nedreptate”, toată această procedura, scria liderul lumii libere, o „hăiture” nu doar a sa personal, ci și a întregului partid Republican, mai unit ca niciodată.

„A încălcat legea, a pus în pericol siguranța națională, a abuzat de cea mai înaltă, mai sacră demnitate a țării. Mă gândesc la prețul pe care va trebui să-l plătim pentru faptele și pagubele colaterale provocate de un președinte care mânuiește puterea ca pe o armă împotriva propriei națiuni, atentând la orice decență și degradându-ne demnitatea. Nu știu ce va scrie istoria despre această epocă, dar povestea acestei zile o știu. Este ziua în care dreptatea a triumfat”, intona Democratul Joe Kennedy III, nepot de frate al președintelui Kennedy.

Este, poate, prematur sau prea optimist. A fost ziua în care au alternat, ore în șir, două narațiuni scrijelite în piatra certitudinii partizane, certitudine granitică pe care nimic, nici măcar adevărul, n-o poate surpa, scrie RFI.

„Constituția, doar de asta vorbesc. Dintr-o dată, tabăra adversă e plină de constitutionaliști. Ce s-a întîmplat astăzi n-are nimic de-a face cu Constituția; nu e nimic altceva decât politică în forma-i cea mai crudă”, a opinat Republicanul din Carolina de Nord Mark Meadows.

Soarta lui Donald John Trump este acum în mâinile Senatului, unde se ascut deja, în văzul lumii, cuțitele partizane. Unii Republicani, încălcând cutuma nici măcar nu mai pretind imparțialitate, se ante-pronunță în văzul lumii, cu dezinvoltură.

„Trăim un moment al adevărului pentru ordinea constituțională americană, un test la care prezentul supune înțelepciunea veche ce și-a găsit expresia în secolul al XVIII-lea. Cum spunea Woodrow Wilson, întemeietorii și-au dorit o Constituție newtoniană, armonioasă, perfectă. S-a dovedit a fi darwiniană: ne adaptăm, încercăm să progresăm. Marea întrebare este dacă această zi istorică marchează o evoluție, sau o involuție către un soi de loalitate monarhică, față de un singur individ”, a rezumat marele istoric Jon Meacham.