image
Sursa foto: Milos Bicanski /Getty Images

Un jurnalist grec a fost asasinat la Atena

Doi bărbaţi înarmaţi aflaţi pe o motocicletă au împuşcat mortal vineri un proeminent ziarist grec în apropierea domiciliului acestuia din Atena, a anunţat poliţia greacă, citată de Reuters şi AFP.

George Karaivaz, un ziarist experimentat care lucra pentru postul STAR TV, era binecunoscut publicului grec pentru investigaţiile sale legate de infracţiunile de drept comun, scrie Agerpres.

Potrivit poliţiei, Karaivaz a fost ucis vineri dimineaţă de doi indivizi neidentificaţi ce se deplasau cu o motocicletă şi au tras mai multe gloanţe în apropierea casei ziaristului în Alimos, în sudul Atenei.

Asasinatele comise de grupuri înarmate sunt frecvente în capitala Greciei, dar în acest caz nu se cunoaşte deocamdată posibila motivaţie a crimei.

Un responsabil al poliţiei elene a declarat că investigarea acestui caz ţine mai degrabă de competenţa poliţiei criminalistice decât de unitatea anti-teroristă.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: