image
Sursa foto: Getty Images

SpaceX anunță că va lansa o misiune pe Lună plătită cu criptomoneda Dogecoin

SpaceX, compania miliardarului Elon Musk, va lansa în 2022 un satelit către Lună, iar misiunea va fi plătită în totalitate cu criptomoneda Dogecoin, a anunţat duminică societatea canadiană Geometric Energy Corporation, care va conduce misiunea selenară, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Anunţul vine după ce Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a promovat sâmbătă, la emisiunea umoristică „Saturday Night Live”, Dogecoin, despre care a spus că este o monedă virtuală creată în glumă, care a crescut în valoare după ce a susținut-o pe Twitter.

Potrivit companiei Calgary, satelitul, numit DOGE-1, va fi lansat la bordul unei rachete Falcon-9 a SpaceX în primul trimestru al anului 2022. Satelitul are forma cubică, cântărește 40 de kilograme și va avea ca scop obţinerea „informaţiilor despre spaţiul selenar cu ajutorul senzorilor şi al camerelor de luat vederi de la bord”, a precizat compania. „DOGE-1 Mission to the Moon” va fi „prima încărcătură comercială selenară din istorie plătită în totalitate cu Dogecoin”, a indicat Geometric Energy Corporation, fără a specifica valoarea tranzacţiei.

La rândul său, Tom Ochinero, vicepreşedintele departamentului de vânzări comerciale din cadrul SpaceX, a declarat: „Suntem încântaţi să lansăm DOGE-1 pe Lună. Misiunea va demonstra aplicarea criptomonedelor dincolo de orbita Pământului şi va pune bazele comerţului interplanetar!”.

Dogecoin a fost creată ca o glumă în 2013, dar acum are a patra capitalizare din lume, valorând 85 de miliarde de dolari, mai mult decât constructorii auto Ford (44,74 de miliarde de dolari) și General Motors (80 de miliarde de dolari).

Noutăţile partenerilor

comentarii: