image
Sursa foto: jurnal.md

Cozile kilometrice de la vama Leușeni-Albița, o teroare pentru camionagii; „Stăm ore în șir și apoi ne mișcăm 50 de metri”

Cozile kilometrice de la vămile moldo-române îi pune la grea încercare pe camionagiii moldoveni. Despre situația dezastruoasă de la vamă a relatat și Cristina Pruteanu, șoferiță de curse lungi, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

Punctele de trecere a frontierei înspre România au devenit adevărate probe de teroare pentru mai mulți transportatori în ultimele săptămâni. Camionagiii se plâng că rândurile kilometrice de așteptare îi epuizează complet, iar lipsa unor acțiuni din partea autorităților îi face să se simtă neputincioși în fața acestei provocări.

Și Cristina Pruteanu se numără printre șoferii care stau cu zilele în rând la vamă pentru a trece frontiera. Femeia spune că timp de 3 ore se verifică doar câte 2-3 camioane, iar coada de TIR-uri, în zorii zilei, se apropie de 9 km.

„Dimineață, noi am pornit de la o parcare din Suruceni înspre Leușeni. La ora 4:30 am ajuns în vamă, iar surprinderea a fost să vedem deja la acea oră o coadă de 8 km până în vamă. Trei ore am așteptat până ne-am mișcat pentru prima dată, dar și atunci nu mai mult de 50-60 de metri, ceea ce înseamnă cam 2-3 camioane controlate timp de 3 ore”, a menționat Cristina Pruteanu în intervenția sa.

Șoferița crede că problema ține de partea română. „Eu contactez cu mai multe persoane, inclusiv din vamă. Mi s-a spus și noi și singuri vedem - problema este în autoritățile române. Dumnealor, inițial, au spus că nu au personal. Totuși e cea mai mare vamă dintre RM și România. În vama română sunt 15 piste de verificare a camioanelor, dar doar 4 vameși lucrează, în timp ce la coadă așteaptă sute de camioane. Din ce cauza? Ei spun că nu este sincronizat softul vamei din Republica Moldova cu cel din România. Deci după ce ai noștri au făcut controlul, camionul intră în parcare și trebuie să aștepte alte 40-50 de ore. Joi, un coleg de-al nostru a murit după ce a făcut infarct, din cauza că a stat 20 de ore în soare”, a adăugat Pruteanu.

Ea mai relatează că șoferii nu au nicio informație din partea autorităților, de la Chișinău nu li se comunică nimic și crede că singura soluție este ca reprezentanții din conducerea țării „să pună mai multă presiune pe autoritățile române, mai ales că această situație nu este de ieri, războiul din Ucraina devenind factorul care a agravat-o și mai mult”.

Prezent în platou, deputatul PAS, Radu Marian, a spus că există asigurări din partea președintelui Camerei Deputaților din România, Marcel Ciolacu, că problema va fi remediată în câteva zile, dar prioritatea de bază a Chișinăului rămâne un punct comun de trecere a frontierei.

„Este o situație fără precedent, mai ales că, din cauza războiului, portul Odesa este blocat. Înțeleg că Poliția de Frontieră a stimulat enorm de mult capacitățile de procesare. Capacitatea noastră de procesare este de trei ori mai mare comparativ cu România. Deci, pe zi, vama moldovenească procesează 140 de camioane, iar românii procesează 40-50. Noi am mai deschis și o linie verde pentru produsele perisabile. Oricum, acum nu e momentul să pasăm responsabilitatea. Noi insistăm, de când suntem la guvernare, să avem cu partea română un punct vamal comun. Iar din discuțiile cu domnul Ciolacu am obținut asigurarea ca în câteva zeci de ore să se soluționeze această problemă. Urmează ca ei să pună mai mulți ofițeri vamali, mai mulți ofițeri de siguranță alimentară care să controleze mărfurile. Dar prioritatea noastră de bază este să asigurăm punct comun la frontieră”, a conchis Radu Marian.

Noutăţile partenerilor

comentarii: