image
Sursa foto: Getty Images

Mbappe a fost desemnat cel mai bun fotbalist francez al anului: Un 2018 de pus în ramă pentru starul lui PSG

Kylian Mbappe nu a reuşit să câştige Balonul de Aur, dar nu i-a scăpat titlul de cel mai bun fotbalist francez al anului, acordat de France Football.

La doar 20 de ani, starul lui Paris St. Germain a avut un 2018 de pus în ramă, al cărui apogeu l-a reprezentat titlul mondial cucerit în Rusia, alături de naţionala Franţei, din postura de protagonist.

Atacantul devine cel de-al 61-lea câştigător al acestui titlu şi îi urmează lui N'Golo Kante, care s-a impus anul trecut. Raphael Varane şi Antoine Griezmann (câştigătorul din 2016), care au prins la rândul lor Top 10 în clasamentul Balonului de Aur, au completat podiumul, în această ordine.

Starul emergent al fotbalului mondial a încheiat un an memorabil. Pe lângă titlul mondial din Rusia, Mbappe a mai câştigat titlul în Ligue 1, Cupa Franţei şi Cupa Ligii.

Din punct de vedere individual, fostul jucător de la AS Monaco a reuşit 34 de goluri în toate competiţiile, însă momentul maxim rămâne prestaţia memorabilă din meciul cu Argentina, din optimile de finală ale Cupei Mondiale.

Contra "pumelor", Mbappe a reuşit o dublă şi a obţinut un penalty, după o cursă dezlănţuită pornită din propria jumătate de teren, iar Franţa s-a impus cu 4-3 în, probabil, cel mai bun meci al turneului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: