image
Sursa foto: PCCOCS

Bălți: Doi directori de companii, trimiși în judecată pentru înșelarea clienților la comercializarea semințelor de cereale

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis pe banca acuzaților doi directori de companii din Bălți, învinuiți de prejudicierea clienților cu peste 1,5 milioane lei, la cumpărarea semințelor de porumb și la vânzarea semințelor de floarea soarelui.

Primul caz a avut loc în primăvara lui 2019, atunci când directorul unei companii din municipiu, cu vârsta de 36 de ani, s-a angajat să cumpere de la o altă companie din Criuleni 20 tone de semințe de porumb, în baza unui contract. Aceasta a promis achitarea ulterioară a mărfii, chiar dacă știa că propria-i companie era în incapacitate de plată. În aceste condiții, învinuitul a ridicat de la depozitul companiei contractate șapte tone de semințe de porumb, pentru care a primit factură fiscală, după care a sistat activitatea propriei companii – fără ca să reflecte tranzacția în actele contabile și fără ca să-i achite vânzătorului costul mărfii. Prin urmare, schema de escrocherie a rezultat într-un prejudiciu de 240.000 lei cauzat celeilalte companii.

O altă faptă comisă de acesta, în calitate de director comercial al unei alte companii din Bălți – aflată și ea în incapacitate de plată – a avut loc în toamna lui 2020, în complicitate cu directorul general al acesteia, cu vârsta de 54 de ani. Atunci, aceștia au pretins că vor să-i vândă altei companii 1000 tone de semințe floarea soarelui și l-au convins pe directorul acesteia să le transfere în avans peste patru milioane lei, în calitate de partener de bună-credință. Ulterior, aceștia au livrat doar o parte din bunuri – aproape trei tone, în sumă de circa 2,7 milioane lei, fără ca să livreze restul mărfii și fără ca să restituie diferența de peste 1,2 milioane lei.

Potrivit legii penale, escrocheria comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoare de la 8 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, ambii se prevalează de prezumția nevinovăției.

Noutăţile partenerilor

comentarii: