image
Sursa foto: Instagram

Irina Shayk, acuzată că sprijină războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina: „Rămâi acolo!” Ce a făcut rusoaica

Irina Shayk (36 de ani), fosta parteneră a lui Cristiano Ronaldo (37 de ani), a stârnit un val de controverse pe rețelele sociale, fiind acuzată că sprijină războiul pornit de Vladimir Putin, președintele Rusiei, în Ucraina.

Model de top, Irina Shayk s-a născut în Rusia, la Yemanzhelinsk, și de-a lungul timpului nu a ezitat să-și arate admirația față de Vladimir Putin. În urmă cu doi ani, rusoaica a postat o fotografie în care apărea cu o carte pe a cărei copertă era chiar conducătorul de la Kremlin. Între timp a șters-o, însă în urmă cu câteva ore a publicat o altă imagine care a declanșat furia urmăritorilor săi.

Mai exact, Shayk a scris ”RussianZZ on Wednesday (n.r.- rușii, într-o zi de miercuri)”, alături de o fotografie cu o salată cu specific rusesc. Internauții au acuzat-o că este de partea lui Putin din cauza folosirii literei ”Z”, un simbol al armatei ruse în Ucraina.

Iar comentariile critice nu au întârziat să apară: ”Nu-mi pot imagina!”, ”Cum, după moartea provocată de Rusia, mai puteți să scrieți litera Z”, ”Ar trebui să fii interzisă în lumea civilizată” sau ”Rămâi acolo”, a fost doar câteva dintre acestea.

Rămâne de văzut dacă postarea Irinei Shayk a fost intenționată, cert este că la scurt timp după ce a fost publicată, imaginea a fost ștearsă de pe rețelele sociale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: