image
Sursa foto: cnn.com

Un nou trailer pentru „No Time to Die”, al 25-lea film din franciza „James Bond”

Un nou trailer pentru „No Time to Die”, al 25-lea film din franciza „James Bond” şi al cincilea cu Daniel Craig în rol principal, a fost lansat joi.

În următorul lungmetraj, retragerea lui Bond în Jamaica este scurtă după ce un prieten vine să îi ceară ajutor. Misiunea fostului agent de a salva un cercetător răpit îl aduce faţă în faţă cu Safin, un răufăcător care are la dispoziţie noi tehnologii.

Distribuţia este alcătuită din Daniel Craig, Jeffrey Wright, Rami Malek, Léa Seydoux, Ben Whishaw, Christoph Waltz, Ralph Fiennes şi Naomie Harris. Actriţele Ana de Armas şi Lashana Lynch debutează în franciză ca Paloma, agent CIA, respectiv Nomi, agent 00.

„No Time to Die” este al cincilea film „Bond” al lui Daniel Craig. El a mai jucat în „Casino Royale” (2006), „Quantum of Solace” (2008), „Skyfall” (2012) şi „Spectre” (2015).

Cel mai recent, Craig a putut fi văzut în „Knives Out”, regizat de Rian Johnson, care i-a adus o nominalizare la Globurile de Aur 2020.

„No Time to Die” este regizat de Cary Joji Fukunaga, care a mai semnat „Maniac” (2018), serial Netflix, „Beasts of No Nation” (2015) şi a scris „It” (2017). Fukunaga a scris scenariul „No Time to Die” împreună cu Phoebe Waller-Bridge şi Scott Z. Burns.

Premiera filmului a fost amânată de mai multe ori din cauza pandemiei. Acum, ea este stabilită pentru 12 noimbrie, în Marea Britanie, şi 20 noiembrie, în America de Nord.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: