image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Crucea eroilor români din Bubuieci, căzuți în Primul Război Mondial, a fost restabilită // FOTOREPORTAJ

Monumentul a fost inaugurat duminică, 19 septembrie, în curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, imediat după slujbă. Pentru odihna și pomenirea sufletelor eroilor români căzuți în luptele pentru întregirea României, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor a oficiat ierurgia de sfințire a monumentului, alături de un sobor de preoți din Iași și Chișinău.

La eveniment a participat și garda de onoare a Armatei Naționale, echipa port drapel alături de fanfara Armatei și echipa cu salve. Au ținut cuvântare Înaltpreasfințitul Părintele Petru, primarul comunei Bubuieci Igor Moraru, profesorul universitar Ion Negrei, preotul Andrei Deleu, avocatul Iulian Rusanovschi și preotul paroh al Bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Iași, Vasile Nechita. Ansamblul de muzică populară „Brâuleț” de la Liceul Teoretic „Toader Bubuioc” a cântat pentru invitați.

Ideea de restabilire a acestui monument, ridicat pentru prima dată în anul 1933 în memoria eroilor din Bubuieci care au rămas pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial, a venit de la consilierii bisericii și oamenii din localitate, a mărturisit parohul locașului „Adormirea Maicii Domnului”, protoiereul Andrei Deleu. Când a auzit de la bubuieceni că în curtea bisericii a fost cândva un monument, distrus în perioada sovietică, a început să caute documente, a povestit părintele în cadrul evenimentului. Atunci, a apelat la avocatul Iulian Rusanovschi, cel care de ani de zile pune pe roate astfel de proiecte prin Asociația „Monumentum”, implicând diverși specialiști, donatori și creștini gata să pună umărul la fapte mărețe. Astfel, au fost găsite documentele și fotografiile care i-au ajutat să purceadă la edificarea monumentului.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, a atenționat invitații prezenți la slujba de sfințire a monumentului că e de datoria fiecărui creștin să păstreze memoria vie a eroilor care și-au dat viața pentru un trai mai bun al întregului popor român: „Trebuie să fim uniți și să nu-i uităm pe cei care au plecat și nu s-au mai întors înapoi, care au fost așteptați de părinți să se întoarcă dar, din păcate, unii nu s-au mai întors. Este o faptă mare să lupți pentru dreptate, pentru adevăr, ca să poți avea o viață cât mai bună”, a menționat Mitropolitul Basarabiei.

Profesorul universitar, istoricul Ion Negrei a apreciat efortul depus de Asociația Monumentum care, a spus el, contribuie semnificativ la restabilirea memoriei neamului nostru: “Deși au trecut peste o sută de ani de la Primul Război Mondial, de când au căzut eroii nostri pe câmpul de luptă, noi azi le aducem onoarea, cinstea și recunoștința pentru fapta pe care au săvărșit-o. Au luptat pentru neam, au luptat pentru Țară, pentru unitatea și integritatea neamului românesc. Primul Război Mondial a dus la aceea că neamurile s-au reunit. Cei care au căzut pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial au luptat pentru acest ideal, au făcut ca noi să trăim împreună. Fapta lor se înscrie și la evenimentul din 27 martie 1918, atunci când Basarabia a votat actul Unirii cu România și revenirea în matca firească. Noi, prin acțiunea de astăzi, cu ceea ce ați organizat dumneavoastră în comună, reînnodăm memoria noastră istorică. Mulți au vrut să ne șteargă din memorie eroii, istoria, valorile, cultura. Noi îi readucem în mijlocul nostru și le cinstim fapta. Este demn că facem acest lucru prin intermediul Asociației “Monumentum”, care, într-un fel, merge pe urmele Asociației „Astra Basarabeană” care, în 1933, a făcut acțiuni de genul acesta prin toate comunele Basarabiei, fiind înălțate monumente ale eroilor care au căzut pe câmpul de luptă. Recunoștință lui Iulian Rusanovschi. Fiind aici, vă asigur că istoricii vor susține acțiunile de genul acesta, ca să fie readuse în circuit paginile de istorie, monumentele care au fost distruse în încercarea stăpânilor nostri de altădată să ne șteargă memoria, istoria, monumentele, și în felul acesta să ne rupă de la rădăcinile noastre sănătoase naționale românești”, a spus istoricul Ion Negrei.

Primarul Igor Moraru a declarat pentru consăteni și invitați că „Astăzi se face dreptatea. Numele erorilor noștri care au căzut în Primul Război Mondial pentru apărarea neamului vor fi din nou aici, pe acest monument. Vreau să aduc sincere mulțumiri celor ce s-au implicat. Cu deosebită recunoștință dl. Iulian Rusanovschi că a dat start inițiativei noastre și este un fiu al neamului adevărat, care merge din localitate în localitate și restabilește dreptatea istorică. Iată că și la Bubuieci a venit această dreptate cu inaugurarea acestui monument, și le mulțumesc din suflet că au inimă adevărat românească, inimă adevărată de patrioți”.

Iulian Rusanovschi a menționat că este pentru prima dată în experiența sa când un astfel de monument se inaugurează imediat după Sfânta Liturghie, cu participarea Înaltpreasfințitului Petru, Mitropolitul Basarabiei, care a fost și la alte evenimente, dar care nu au fost îmbinate cu Liturghia. Rusanovschi și-a exprimat recunoștința față de preoții care au venit din România, în frunte cu părintele Nicolae Dorineanu din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei cu sediul la Iași, care i-au dat de fiecare dată un imbold în plus și convingerea că sunt pe calea cea bună, atâta timp cât prin cuvântarea înaltă a Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, câte o delegație de preoți a fost prezentă la fiecare eveniment de comemorare a eroilor români căzuți în cele două războaie mondiale.

“De fapt, fiecare creștin își începe viața și o încheie cu biserica, prin Taina Botezului și prin ultimul drum spre calea veșniciei. Uitați-vă că anume în curtea bisericii au fost eternizate numele acelor eroi care le puteți citi pe a treia parte a monumentului: Brăguță, Ghindă, Smântână, Matinescu, Spinei, etc, numele cărora le-am găsit foarte greu și întâmplător. Spun eu, întâmplarea este o manifestare discretă a lui Dumnezeu. Cercetând arhivele și răscolind dosarele de arhivă a Primăriei Bubuieci, am găsit adresarea fostului primar din 1941, care cerea Ocolului Silvic Chișinău să dea gratuit lemne văduvelor de război, pentru iarna anului 1941-1942. Numele de familie a acelor văduve ne-au ajutat să descifrăm cum îi chema pe acei care au căzut în Primul Război Mondial, deoarece ziarul "Cuvânt Moldovenesc" nu păstra decât o imagine fotografică a monumentului, imagine care a fost transpusă de către arhitectul Mihail Andrieș, care de fiecare dată ne ajută în mod gratuit cu proiectele de reconstituire a monumentelor, dar și cu avizarea lor la Comisia Monumentelor de For Public de pe lângă Ministerul Culturii al R. Moldova. Pe acest monument veți vedea casca militarului din Primul Război Mondial, flancată cu laurii victoriei și laurii jertfei, pentru că au fost tineri, în floarea vârstei și au căzut răpuși de gloanțele inamice. Să știți că acești eroi au luptat nu doar pentru frontul de reîntregire a neamului românesc, dar au luptat și la porți străine. Deaorece, înainte de Marea Unire noi ne aflam sub jugul țarist și tinerii basarabeni erau înrolați în armata țaristă. E adevărat că armata a fost aliată până la un moment dat cu armata română, în Primul Război Mondial, dar basarabenii au fost trimiși pe front împotriva Austriei, împotriva Germaniei, etc. Cum spunea Mihai Eminescu: tinerii noștri mor pentru apărarea porților străine. Dar, au considerat cei de la "Astra Basarabiei" din 1933, am considerat și noi, că numele lor, indiferent de fronturile pe care au luptat, urmează a fi eternizate pe acest monument. Și mă întorc iarăși la Eminescu, care spunea că biserica este mama poporului român. Dacă facem un recurs la istorie, observăm că cea mai stabilă formă de organizare a neamului nostru a fost biserica. De multe ori am rămas fără conducători, am avut și domnii fanariote, am fost sub diferite regimuri de ocupație, zângănit de arme și la est și la vest, însă biserica a rămas mereu să-și ducă lucrarea ei, cum spunea părintele Pârvu: cu Evanghelia în față și cu neamul în spate. Același lucru se întâmpla și în Transilvania, unde după o mie de ani de ocupație austro-ungară, românii noștri au rezistat datorită diacului, cum se spunea atunci, și preotului. Învățătorul și preotul au fost cei care au luminat poporul întotdeauna și așa rămâne să fie și astăzi”, a spus Iulian Rusanovschi.

Profesorul universitar, preotul paroh al Bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Iași, Vasile Nechita, a spus că evenimentul de restabilire a monumentului eroilor de la Bubuieci trebuie să fie un moment de legătură dintre generații: „Ne-am născut creștini. Așa cum spunea și poetul Andrei Mureșanu: „Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină”, așa și noi, ne-am strecurat prin istorie întotdeauna cu arma în mână, căutând să ne apărăm credința, sărăcia și neamul, cum spunea și Eminescu. Bunul Dumnezeu să ne ajute și să fie un început frumos! Acest moment de pomenire a înaintașilor trebuie să fie un punct de legătură între generații. Dumnezeu să ne ajute și să ne binecuvânteze!”

În perioada interbelică, de edificarea monumentului s-a preocupat Căminul Cultural “ASTRA Basarabiei”, alcătuit din intelectualii locului sub președinția plutonierului Alexandru Roșca, ajutat de soția sa Elizabeta Roșca, învățătoare în Bubuieci, și preotul Alexandru Cociubinschi, paroh din comuna Bubuieci la acea vreme. Pentru realizarea monumentului s-au cheltuit atunci 9000 de lei, bani colectați de soții Alexandru și Elizabeta Roșca. Deși acest monument a supraviețuit ocupației sovietice și distrugerilor lor masive a tot ce ținea de istoria și cultura românească, crucea a fost distrusă de niște gospodari vecini cu biserica prin anul 1970, care, extinzându-se cu hotarul, s-au poticnit de monumentul ce le strica planurile, mărturisesc documentariștii. Inițiativa de restabilire prin reconstituire a monumentului a fost preluată în toamna anului 2020 de către avocatul Iulian Rusanovschi și preotul Andrei Deleu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, din comuna Bubuieci, din cadrul Mitropoliei Basarabiei. La 28 ianuarie 2021, consiliul local Bubueici a aprobat decizia prin care a acceptat restabilirea monumentului, care urma să fie amplasat pe teritoriul parohiei, aproximativ unde s-a aflat în perioada interbelică.

La 15 februarie 2021, Primăria Bubuieci a emis certificatul urbanistic de proiectare prin care a certificat elaborarea documentației de proiect în vederea restabilirii monumentului, iar la 12 aprilie, Comisia Monumentelor de For Public din cadrul Ministerului Culturii, Educației și Cercetării de la Chișinău a avizat proiectul de restabilire a monumentului.

Arhitectul Mihail Andrieș a elaborat proiectul de restabilire prin reconstituire a monumentului, după modelul fotografiilor identificate în publicistica interbelică, iar la 22.03.2021, Primăria Bubuieci a emis autorizația de construcție, care a deschis posibilitatea juridică de restabilire a monumentului. Concomitent, arhitectul Primăriei Bubuieci, Nicolae Paiu, a organizat turnarea fundației de beton a monumentului, în baza unui proiect de inginerie realizat de către inginerul Mihail Constantin. De asemenea, arhitectul comunei Bubuieci și conducerea Primăriei au susținut și asigurat turnarea fundației de beton și pavarea aleei de acces către monument.

Din cauza insuficienței de fonduri necesare pentru restabilirea monumentului, Parohia Ortodoxă Română “Adormirea Maicii Domnului” din comuna Bubuieci s-a adresat Asociației ASCOR Iași, în vederea susținerii acestui proiect. În acest context, ASCOR Iași a reușit să atragă susținerea Secretariatului de Stat al Guvernului României pentru achitarea onorariilor meșterilor restauratori și a susținut din fondurile sale proprii achiziția de materie primă (bronz și piatră).

Lucrările de restabilire prin reconstituire a monumentului au început la 01.08.2021, când meșterul Vladislav Lozan a fost contractat în vederea sculptării obeliscului în piatră de Cosăuți. Pe parcursul lunii august, sculptorul Veaceslav Jiglițchi a lucrat în bronz o piesă care reprezintă o cască a unui militar român, flancată de laurii victoriei.

ss
ss
ss
ss
ss
ss
ss
ss
ss
ss
ss
ss

Noutăţile partenerilor

comentarii: